Vanzarile pe piata romaneasca ale cehilor de la Zentiva au crescut, in primul trimestru, cu 27,2%, la 657,1 milioane coroane cehe (23,2 milioane euro) comparativ cu aceeasi perioada din 2006, productia locala avand un aport de 57,7%.
Raportat in lei, avansul din primul trimestru a fost de 22,5%. Romania este cea de-a doua piata ca importanta la nivelul Zentiva, avand un aport de 19,8% la vanzarile totale ale grupului ceh, potrivit raportului trimestrial al companiei.
In primele trei luni, principalele produse promovate, precum Simvacard, Azitrox si Rispen, au insumat 70,4% din totalul vanzarilor din Romania. Dintre marcile locale, cele mai profitabile au fost Algocalmin, Antinevralgic P si Dicarbocalm.
In aceeasi perioada, Zentiva a lansat trei noi medicamente cardiovasculare, respectiv Zenra, Lindaxa si Amyx.
Compania ceha a achizitionat, in septembrie 2005, societatea de investitii Venoma Holdings Limited, proprietara unui pachet de 51% din actiunile Sicomed, dupa care si-a majorat participatia la circa 75%. Principalul actionar minoritar al companiei este fondul de investitii american QVT Fund, proprietar al 14,7% din actiuni.
Potrivit celui mai recent raport al firmei de cercetate Cegedim, Zentiva Romania a incheiat anul 2006 pe locul sapte in topul companiilor farmaceutice din Romania, cu vanzari de 284 milioane lei (80,5 mil. euro) si o cota de piata de 5,2%.
Pe plan international, vanzarile companiei cehe au totalizat, in perioada ianuarie - martie, 3,37 miliarde coroane cehe (119,3 milioane euro), cu 6,3% mai mult decat in primele trei luni din 2006.
"Cresterea vanzarilor Zentiva din primul trimestru al anului 2007 a fost generata de rezultatele pozitive inregistrate in Romania, Polonia, Rusia si Ucraina. In aceste state, am continuat sa crestem peste nivelul pietelor locale, evolutie bazata pe combinatia dintre l