La Tribunalul Alba Iulia a avut loc luni un nou termen de judecată în dosarul cu numărul 4510/90/2006 aflat pe rolul instanţei, privind pe Mircia Gutău, primarul oraşului Râmnicu Vâlcea, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, şi pe Nicolae Dicu, viceprimarul municipiului, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită. „La acest termen s-au audiat şi s-au consemnat declaraţiile a patru martori. Acuzarea a solicitat audierea unui martor pentru termenul următor. De asemenea, şi avocatul inculpatului Nicolae Dicu a solicitat audierea a încă unui martor pentru următorul termen. Tribunalul Alba a dispus audierea la următorul termen a celor doi martori solicitaţi de acuzare şi avocatul lui Nicolae Dicu“, a declarat judecătorul Aurelian Mocan, de la Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Tribunalului Alba Iulia. Mircia Gutău şi Nicolae Dicu sunt acuzaţi de procurorii Departamentului Naţional Anticorupţie (DNA) că ar fi pretins 50.000 de euro, în perioada aprilie - iulie 2006, denunţătorului Constantin Popescu, patronul firmei Rovimet, pentru a-i elibera un certificat de urbanism.
Viceprimarul Dicu a fost prins în flagrant de procurorii DNA pe 6 iulie 2006, când Constantin Popescu i-a dat 25.000 de euro, iar Mircia Gutău a fost arestat cinci zile mai târziu.
Atât Dicu, cât şi Gutău au stat închişi mai bine de patru luni şi au fost puşi în libertate pe 10 noiembrie 2006, de magistraţii Curţii de Apel din Alba Iulia. Aceştia au fixat luni următorul termen de judecată pentru 11 iunie. La Tribunalul Alba Iulia a avut loc luni un nou termen de judecată în dosarul cu numărul 4510/90/2006 aflat pe rolul instanţei, privind pe Mircia Gutău, primarul oraşului Râmnicu Vâlcea, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, şi pe Nicolae Dicu, viceprimarul municipiului, trimis în judecată