Dacă intenţionaţi să vă amenajaţi casa şi sunteţi în impas în ceea ce priveşte alegerea gresiei şi a faianţei, este recomandat să vă gândiţi ce anume v-ar caracteriza mai bine. Specialiştii vin în sprijinul celor care nu ştiu ce-şi doresc.
Deşi se curăţă uşor şi vă oferă o largă gamă coloristică, vă recomandăm să ţineţi cont de faptul că o pardoseală rece nu este deloc potrivită în dormitor sau în sufragerie. Deşi în urmă cu câţiva ani exista tendinţa de a monta gresie în toată casa, în prezent, spaţiul dedicat plăcilor ceramice s-a restrâns, gresia punându-se doar în baie şi bucătărie.
Când alegeţi plăcile ceramice, nu uitaţi că acestea trebuie să se potrivească întregii locuinţe.
Folosiţi faianţa rustică dacă aveţi o amenajare rustică (mobilier, materiale folosite, aranjamente artizanale, perdele din fibre naturale, culori ale pereţilor alb, galben, bej, crem, coniac, maro, siena, grena etc.) şi dacă sunteţi o persoană căreia îi plac viaţa în natură şi nuanţele toamnei.
Folosiţi combinaţiile alb-negru pentru amenajări sobre. Vi se potrivesc aceste combinaţii puternic contrastate dacă sunteţi o persoană organizată, ordonată, serioasă. Această combinaţie se poate încălzi folosind un punct de atracţie într-o culoare puternică. Poate fi un element din mobilier sau un accesoriu (prosoape, aplice, scaune, vază cu flori etc.)
Alegeţi combinaţii de culori puternice pentru locuinţele moderne, pentru un stil vesel şi activ. Este potrivit pentru familiile tinere, pentru persoanele fără inhibiţii, sincere, directe, energice. Armonizaţi culorile plăcilor ceramice cu cele ale zugrăvelii sau ale mobilierului.
Unde montăm gresia şi faianţa
În bucătărie, faianţa se montează în zona blatului de lucru. Peretele trebuie protejat pentru că este un loc unde se stropeşte şi se murdăreşte foarte uşor. Însă, pentru a scădea cheltuielile,