Nu am încredere în oamenii de publicitate care „se lipesc“ de partidele politice în campaniile electorale. Când îl întrebi pe un publicitar (fie copywriter sau şef de agenţie) „de ce te-ai băgat“, constaţi cum se crispează, de parcă îl strâng dintr-o dată pantofii. De cele mai multe ori, te expediază cu arogantul „no comment“ sau apelează la strategia ieftină de a-ţi câştiga prietenia (şi complicitatea), explicându-ţi pe un ton savant
Nu am încredere în oamenii de publicitate care „se lipesc“ de partidele politice în campaniile electorale. Când îl întrebi pe un publicitar (fie copywriter sau şef de agenţie) „de ce te-ai băgat“, constaţi cum se crispează, de parcă îl strâng dintr-o dată pantofii. De cele mai multe ori, te expediază cu arogantul „no comment“ sau apelează la strategia ieftină de a-ţi câştiga prietenia (şi complicitatea), explicându-ţi pe un ton savant că „partidele au nevoie de ajutorul experţilor în comunicare“. După ce îţi face „capul mare“ cu exemple de la americani sau cu reţele internaţionale care „s-au băgat“ în construcţia „stângii europene“, îţi promite că după ce se va termina campania, îţi va povesti totul. În fond, omul de publicitate pune şi el umărul la consolidarea democraţiei româneşti!
Gogoşi! Oamenii de publicitate români care „se bagă“ în aceste afaceri urmăresc să le iasă un ciubuc (nu strică nişte bani a căror provenienţă, din experienţa campaniilor de până acum, rămâne obscură) sau obţinerea unor recompense (personale sau pentru agenţie) în cazul în care, Doamne ajută!, partidul ajunge la putere. Recompensele constau, de obicei, în câştigarea de clienţi comerciali cu ajutorul „pilelor politice“, că doar ai noştri sunt la putere! În plus, e bine să ai nişte relaţii în politică, nu se ştie când ai nevoie de ajutorul unui senator.
În astfel de campa