Geoană în mijlocul mulţimilor este o reţetă sigură pentru amuzament. Cu atât mai mult cu cât omul se ia în serios. I se măresc ochii în orbite, iar tonul său are ceva de predicator TV care anunţă iminenţa Apocalipsei. Episodul cel mai ridicol s-a consumat la mitingul roşu de la Iaşi, în care Geoană a pus mulţimii câteva întrebări retorice, la care reacţia abulică a publicului nu l-a împiedicat să continue cu şi mai multă râvnă dialogul avortat. Probabil chiar încearcă din răsputeri să găsească un ton care să atingă coarda sensibilă a românului de rând, dar cu cât se străduieşte mai mult, cu atât eşecul e mai evident. Are o aplecare exagerată către slogan, care arată chiar teama de a fi prea „livresc“ pentru gustul publicului. Astfel că nu prea reuşeşte să transmită un mesaj clar. În plus, îl ia valul şi mai scapă nişte enormităţi, cum a fost pomenirea Ralucăi Stroescu la mitingul PSD de 1 Mai. Dar cel mai grav este faptul că niciodată nu a avut un discurs coerent privind necesitatea ca românii să spună DA demiterii lui Băsescu. Un necunoscător în ale politicii româneşti ar constata, după un miting al PSD, că oamenii ăia vor să-l dea jos pe preşedinte, dar rămâne în ceaţă motivul pentru care ar trebui să se întâmple acest lucru. Greşeala asta nu a făcut-o Ion Iliescu, un om cu vechime îndelungată la diverse „mitingeli“, organizate sub mai multe egide, PCR, FSN sau PDSR. Discursul său de la Piteşti a fost în mod clar mai articulat decât al lui Geoană. Însă, Iliescu are acum un handicap pe care nu-l avea pe vremea când mulţumea pretorienilor săi cu lămpaş pentru civismul de care au dat dovadă plantând panseluţe în pământul îngrăşat cu sângele ochelariştilor şi al bărboşilor care au avut ghinionul să le treacă prin faţă. Fostul preşedinte nu mai este luat în serios când vorbeşte de stabilitate, de pornirile dictatoriale ale lui Băsescu, în condiţiile în care electoratul