» Angajatii operatorului portuar au iesit in strada pentru a cere majorarea salariilor.
» Liderii de sindicat se gandesc la declansarea grevei generale in tot portul.
Aproximativ 200 de salariati din cei 315 ai operatorului portuar Decirom au participat, ieri-dimineata, la o greva de avertisment, in fata sediului societatii. Oamenii au recurs la aceasta metoda de protest dupa ce, timp de cateva saptamani, au negociat cu patronii spanioli, fara rezultat, contractul colectiv de munca. Docherii, mecanizatorii, macaragiii si ceilalti angajati cer majorarea salariilor cu o suma fixa, de un milion de lei vechi, dar si acordarea tichetelor de masa pentru toti salariatii.
In schimb, conducerea societatii nu a acordat decat un procent care sa acopere rata inflatiei. Silviu Stanciu, liderul de sindicat din Decirom, le-a spus oamenilor ca nimeni din conducerea societatii nu a dorit sa stea de vorba cu ei. Acesta a mai declarat ca, pana in 2004, societatea a inregistrat profit si a acordat sume importante ca dividende. "Din 2005, cei patru directori ai societatii si-au facut salarii de 500 de milioane de lei, iar societatea a inceput sa inregistreze pierderi, lucru inexplicabil in conditiile in care traficul a crescut", a precizat Stanciu. Acesta a mai adaugat ca va cere un audit pentru a vedea cum a fost posibil ca Decirom sa fie evaluata la numai 400.000 de euro, in conditiile in care numai cateva macarale valoreaza mai mult. Liderul de sindicat a declarat ca oamenii sunt pregatiti sa intre in greva generala, daca revendicarile lor nu se rezolva. La greva de la Decirom au participat si sindicalisti ai altor operatori portuari, dar si reprezentanti din conducerea Blocului National Sindical.
» Solidaritate sindicala
"Greva de avertisment de la Decirom s-a declansat pentru ca partile nu au ajuns la un acord in ceea ce priveste co