Criticul si istoricul de arta Petre Oprea adauga studiilor, monografiilor si memorialisticii sale - toate acestea, ample incursiuni in miscarea plastica romaneasca de la sfarsitul secolului XX - inca un volum, "Doua veacuri de pictura la Bucuresti".
Cu deosebita rigoare care-l defineste, Petre Oprea - un senior al istoriei artei, atras, in mod special, de frumusetea si de spectaculozitatea detaliilor cautate in arhive, in presa vremii, reuseste sa transforme calatoria sa prin cele doua secole de pictura create in capitala tarii intr-un incitant tablou despre pasiune, infruntare intre curente si orientari artistice, despre libertatea visului dezlantuit al manuitorilor penelului si despre preocuparea lor pentru exprimarea specificului romanesc. Evident, sunt surprinse si aspecte ale framantarilor si schimbarilor politice ale vremurilor care si-au pus amprenta asupra evolutiei plasticii autohtone. Cartea, aparuta recent la Editura Maiko, ne pune in fata unor impresionante portrete ale reprezentantilor picturii de sevalet din secolul XIX, printre care Nicolae Polcovnicul, Carol Wallenstein, Anton Cladek, Carol Popp de Szatmary, Constantin Lecca, Niccolo Livaditti, Misu Popp, Constantin D. Rosenthal, Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Sava Hentia, Nicolae Grigorescu. "Dezvoltarea miscarii artistice din deceniul al optulea (al secolului XIX) si in deceniile urmatoare sta sub categorica influenta a picturii realiste a lui Nicolae Grigorescu", apreciaza istoricul.
"Este remarcat aproape in unanimitate ca fiind cel mai mare artist al tarii", adauga Petrea Oprea, "dar totala suprematie o obtine prin regalul artistic de 144 de lucrari prezentate in cadrul Expozitiei Amicilor Belle-arte-lor deschisa la 1 ianuarie 1873 (...) Grigorescianismul se raspandea vertiginos. Pe de alta parte, datorita cultivarii imaginii familiare a peisajului autohton si exprimarii sinceri
