Intr-o incercare de a accelera demersurile in vederea unui acord privind Tratatul Constitutional european, presedintele Comisiei Europene, José Manuel Durao Barroso, a organizat un minisummit informal, pentru consultari, la Sintra (Portugalia). Rezultatele au fost insa neconcludente.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, care exercita in prezent presedintia UE, premierul portughez, José Socrates, si cel sloven, Janez Jasna (care ii vor succeda la presedintia UE pana in iulie 2008), si presedintele Parlamentului European, Hans Gert Pöttering, au raspuns invitatiei lui Barroso, participand la reuniunea de doua zile care a avut loc in atmosfera destinsa oferita de o fosta manastire transformata in hotel de lux. Inaintea reuniunii, se faceau speculatii ca ar fi asteptat si Nicolas Sarkozy, presedintele ales al Frantei, de la care se spera o deblocare a impasului care a pornit de la concetatenii sai, urmati de olandezi. Sarkozy nu a participat insa la reuniune, desi aceasta avea un caracter informal, de consultari, explicatia invocata de presa fiind aceea ca asteapta probabil investirea oficiala.
Angela Merkel doreste ca pana la Consiliul European din 21-22 iunie sa obtina un acord asupra structurii si directiilor generale ale Tratatului Constitutional, precum si un calendar al ratificarii, proces care se doreste sa fie incheiat inaintea alegerilor pentru Parlamentul European din primavara anului 2009. In acest scop, cancelarul german a lansat un amplu proces de consultari cu toti cei 27 de membri ai Uniunii Europene, care presupune eforturile unui mare efectiv de "serpasi", cum au fost numiti in presa europeana cei antrenati in aceasta munca de Sisif. Pana acum insa, progresul este extrem de lent, iar minisummitul de la Sintra nu a reusit sa aduca raspunsuri concludente. Angela Merkel a comentat situatia aratand ca este "perfect constienta de marea