Moneda nationala a inregistrat ieri o usoara depreciere, pe fondul stabilizarii dobanzilor la valori de 7 - 9%, aceasta fiind a doua sedinta consecutiva in care nu au mai fost atinse valori mai mari de 10%. „Piata a fost mult mai calma, dupa ce de aproape o luna dobanzile overnight foarte ridicate au alimentat aprecierea leului, observa un dealer bancar. Scaderea dobanzilor se datoreaza faptului ca miercuri vor ajunge la maturitate atat depozite cu scadenta la o luna cat si certificate de depozit cu scadenta la trei luni, atrase anterior de BNR, ceea ce va reduce mult din nevoile de lichiditate ale bancilor. Se dovedeste astfel, inca odata, legatura foarte stransa dintre dobanzi si curs".
Exista insa si opinii care considera ca leul s-ar putea deprecia, el parand supralicitat in acest moment, iar suportul oferit de dobanzile mari ar putea sa dispara in urmatoarele saptamani. Piata s-a deschis cu cotatii in jurul valorii de 3,2750, dar ordinele de cumparare care au aparut ulterior au ridicat euro pana 3,2860 lei, situatie care a facut sa urce cursul de la 3,2755 la 3,2831 lei. In partea a doua a zilei s-au inmultit ordinele de vanzare, euro coborand la 3,2780 - 3,2790 lei. Dolarul a crescut, la randul sau, de la 2,4194 la 2,4259 lei, beneficiind de suportul aprecierii euro. Pe pietele internationale, paritatea dintre euro si dolar a fluctuat intre 1,3528 si 1,3564 dolari, valori apropiate de cele de acum doua zile. Cotatiile au fluctuat destul de mult, in prima parte a zilei, deschiderea pietelor americane aducand o revenire pentru euro, datorita publicarii informatiilor privind nivelul inflatiei din SUA. Tendinta de stabilizare a cresterii preturilor americane poate oferi, in opinia analistilor, motive pentru FED sa opereze o reducere a dobanzii de politica monetara, care se mentine din iunie trecut la 5,25%, ceea ce ar echivala cu deprecierea dolarului.