- Social - nr. 94 / 16 Mai, 2007 Dintotdeauna taranii au fost si sunt supusi stapanirilor randuite de Dumnezeu, traind ani multi si grei cu sufletul plin de asteptarea ceasului care va prabusi catapeteasma nedreptatii. Tot ei, taranii, au dat cea mai frumoasa lupta pentru mosie, cazand in bataliile pentru apararea pamantului romanesc. Coasa, sapa, secera, tapina si securea au fost armele taranilor impotriva celor care-i spanzurau, ii puneau pe tronul de fier inrosit, ii zdrobeau in roata calaului. Cu icoana lor in minte si-n suflet, parintii nostri le-au adus odinioara prinosul jertfei de sange si de avere, pana cand visul lor leganat in stravechi iluzii romanesti s-a implinit doar vremelnic. Aceasta-i talpa tarii, care exista deodata cu vremea, rodind la rascruci mari ale istoriei si alte cutremure, pana la deplina izbavire a neamului romanesc. Horea, taran de cremene, cum n-a fost altul sa-i semene, a desenat cu sange drumul viitorului. Dumnezeu nu pedepseste vrednicia si onoarea tarii, brazdele dreptatii romanesti sunt aparate de viteaza noastra ostire. Inca nu s-a nascut pe lume popor caruia sa-i recunoastem - in sufletul nostru atat de greu incercat - privilegiul de a ne stapani, caci "noi ne aparam saracia si nevoile si neamul". Si pentru ca stalpul razboaielor noastre au fost taranii-ostasi care de veacuri au avut puterea, au varsat lacrimi, s-au jertfit pentru si pe pamantul nostru sfant. Istoria pune pe picior de egalitate pe invingatorii nemuritori - soldatii-tarani care au luptat unul contra cinci sub ploaia obuzelor, fara o clipa de ragaz, cu gandul la dreptul nostru la acest pamant. Asa a fost si in cele doua conflagratii mondiale, din est si vest, unde au participat ostasii-tarani romani, adusi de la coarnele plugului sa infrunte cu piepturile lor fierul si otelul dusmane. Vitejia lor a fost dovedita pretutindeni si recunoscuta ca atare de toti aliatii