E greu sa fii scriitor si jurnalist in acelasi timp. In ce ma priveste, in orice caz, mie imi este din ce in ce mai greu. Luate separat, ambele meserii sunt extraordinare. Cand sunt exercitate impreuna, ele incep sa se bata cap in cap, se ciocnesc chiar cu o violenta surprinzatoare.
Literatura te trage oarecum in sus, spre inaltimi, spre tot ce e mai sublim in om. Jurnalismul, dimpotriva, mai ales cand e practicat zi cu zi, te izbeste de pamant, de realitate, de actualitate. Literatura iti da o speranta, te ajuta sa explorezi omul in zonele sale de puritate, de mister cosmic. Jurnalismul te obliga sa descoperi mizeria realitatii, lipsa de speranta reala in viitor, faptul ca oamenii comit la nesfarsit aceleasi greseli istorice si raman mereu la fel de odiosi.
Literatura inseamna si poezie, foame de nuante, incoronare a omului ca o reusita a vietii, poate a intregului univers. Jurnalismul vine sa-ti puna zilnic in fata acel buletin de stiri care nu este altceva decat o lista de orori – ultima lista de orori comise de om pe planeta. Explorat de scriitor, omul este o fiinta cu potentialitati infinite. Prezentat de jurnalist, omul ramane vesnic aceeasi bruta incapabila sa renunte la violenta si la satisfacerea poftelor sale imediate.
Cum spuneam, cele doua meserii sunt in acelasi timp fascinante si necesare, dar, atunci cand se reunesc in aceeasi fiinta, ele incep oarecum sa nu mai aiba incredere una in alta. Scriitorul incepe sa nu mai aiba incredere in om pentru ca imaginea despre om prezentata de jurnalist este catastrofala. Iar jurnalistul incepe sa nu mai aiba incredere in scriitor pentru ca tot ceea ce imagineaza acesta in jurul omului este contrazis de realitate.
Imaginea omului, asa cum emana ea din literatura universala, este una in general eroica: omul sfideaza zeii, se lupta pentru o idee, rezista impotriva curentului, viseaza la perfectiu
