De saptesprezece ani incoace, o fantoma bintuie imaginarul politic national, dezvaluind incapacitatea noastra de a ne elibera, mental, de povara trecutului. Ma gindesc la supravietuirea miraculoasa a prototipului prezidential intruchipat, pina la inceputul anilor ’70, de Ceausescu si perpetuat, dupa 1990, de lideri precum Ion Iliescu si Traian Basescu.
Daca ne uitam la sondajele de opinie, in care personaje precum Gigi Becali (Razboinicul Luminii) sau Vadim Tudor (Tribunul National) sint creditate cu cele mai mari procente la capitolul „incredere“, nostalgia republicii prezidentiale conduse de un lider autoritar, care sa conduca Romania cu pumn de fier si sa decida de unul singur, e la ordinea zilei. Scenariile pe care ni le propun astazi sustinatorii republicii prezidentiale sint apocaliptice si, daca ar fi sa le dam crezare, un vot in favoarea demiterii lui Traian Basescu ar arunca Romania in haos, lasind poporul la cheremul mogulilor de presa, al „agenturilor straine“, al „maimutoilor“ politici dispusi sa execute comenzile unor oligarhi diabolici. Daca acum doi ani un astfel de scenariu era plauzibil, astazi, cind Romania este membra cu drepturi depline a Uniunii Europene si face parte din structurile NATO, acelasi scenariu pare de domeniul SF-ului.
Admitind, totusi, ca aceste amenintari ar putea fi reale, nu pot sa nu remarc dubla masura care se aplica sustinatorilor si adversarilor fiecarei „tabere“ in parte, precum si refuzul combatantilor de a accepta ca intr-o democratie nu avem de ales intre ingeri si demoni, ci intre oameni politici teribil de asemanatori, in fond. Modul in care se construieste astazi, in spatiul public autohton, discursul electoral al fiecarei tabere imi da de gindit, caci realismul politic pare definitiv inlocuit de o retorica adecvata mai degraba discursului religios. Asa incit nu-mi ramine decit sa formulez c
