Foto: Cotidianul
In perioada imediat urmatoare referendumului din 19 mai, PSD intentioneaza sa schimbe macazul si ar putea depune o motiune de cenzura impotriva Cabinetului Tariceanu.
Altfel spus, PSD ia foarte serios in calcul debarcarea Cabinetului Tariceanu II. Informatia ne-a fost confirmata de mai multi lideri pesedisti.
„Cred ca solutia unei motiuni de cenzura este posibila oricind“, ne-a declarat ieri vicepresedintele PSD Vasile Dincu, care spune ca „motiunea de cenzura nu e o consecinta a referendumului, ci a performantei Guvernului“.
Si Cristian Diaconescu, purtator de cuvint al PSD, ne-a spus ca „exista discutii“ pe tema unei motiuni de cenzura, care insa nu ar putea fi depusa in prima saptamina de dupa referendum. „Trebuie sa aiba loc mai intii unele discutii, unele negocieri. Nu e asa simplu“, ne-a declarat Diaconescu.
Schimbarea guvernului Tariceanu presupune, totusi, si gasirea unei noi majoritati parlamentare, care sa poata da un alt guvern. Vasile Dincu o spune explicit:
„Dupa 19 mai va incepe o noua perioada. Se va incerca normalizarea situatiei, se vor cauta solutii. Poate nu din a doua sau a treia zi. Se va cauta un consens pentru vot uninominal, pentru schimbarea Constitutiei.
Se va incerca si gasirea unei noi majoritati parlamentare. E greu de spus acum si cum se va face. Nu vor fi pasi concreti pina dupa referendum. Cind se vor deschide urnele vor incepe negocierile“.
Vicepresedintele Ilie Sirbu, colegul lui Dincu, este convins ca fara PSD nu se poate gasi nici o formula politica. „E nevoie de reconciliere. Sa incheiem spectacolul. In ce conditii, ce si cum, sa vedem.
Trebuie sa gasim o formula prin care sa putem administra tara. O guvernare fara PSD nu se mai poate face in Romania pina dupa urmatoarele alegeri.
Cu sprijin sau cu implicare dir