Calculatoare pentru finanţiştii gorjeni
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj a fost dotată de Ministerul Finanţelor cu 110 calculatoare. În această perioadă, toate serviciile existente în cadrul Finanţelor gorjene au fost dotate cu tehnică de calcul pentru a reduce din deficienţele existente până acum, după cum a menţionat directorul general al DGFP Gorj, Gheorghe Paraschivu. Acesta a spus că la nivelul finanţelor din Gorj există un volum foarte mare de informaţii şi aceste calculatoare ajută la realizarea unei legături directe cu baza de date a Ministerului de Finanţe Publice. Astfel, în orice moment, ministerul are acces la toate datele referitoare la datorii şi încasări ale finanţiştilor din Gorj.
Mihaela FLOROIU
Salvamontiştii refac traseele turistice
Serviciul Salvamont Gorj a început pregătirile pentru sezonul de vară în zona montană pentru ca turiştii care vor prefera muntele să nu se rătăcească. Salvamontiştii au montat stâlpi noi cu săgeţi de marcaj pe lângă cei existenţi, pentru orientarea turiştilor. Potrivit şefului Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, au fost montaţi deja 30 de stâlpi, urmând ca, până la începerea sezonului de vară, cel puţin o sută de asemenea marcaje să fie amplasate pe căile de acces montane. Acesta a adăugat că şi traseele turistice vor fi refăcute în totalitate până pe 15 iunie, când sunt aşteptaţi turiştitii iubitori ai muntelui.
Mihaela FLOROIU
Mandat de arestare european, executat în Gorj
Un gorjean căutat de autorităţile italiene a fost reţinut marţi de poliţiştii din Bumbeşti Jiu. Marius-Ştefan Buzărnescu, de 27 de ani, din localitate, se sustrăgea executării unui mandat european de arestare pentru trafic de persoane. În luna ianuarie 2006, în mod repetat şi împreună cu altă persoană, bărbatul a recrutat şi transportat în Italia tinere, obligându-le să practice prostituţia, pentr