Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hănescu, în optimi

Publicat in GAZETA de SUD, joi 17 mai 2007 ·

Tenismanul român Victor Hănescu a izbutit să se califice în turul secund al turneului challenger de la Zagreb, dotat cu premii totale de 42.500 de euro, după ce a dispus de portughezul Frederico Gil, cu scorul de 6-1, 6-4, în manşa inaugurală a tabloului. Pentru a accede în sferturile de finală, fază care i-ar aduce 14 puncte şi 1.245 de euro, bucureşteanul va trebui să-l învingă pe Raemon Sluiter, favoritul numărul opt al competiţiei. Olandezul, ocupant al poziţiei 130 în ierarhia ATP, a devenit adversarul lui Victor Hănescu după ce l-a învins în turul întâi pe brazilianul Andre Ghem, cu 7-6 (1), 6-4. De menţionat este faptul că, la acest concurs din Croaţia, desfăşurat pe zgură, primii cinci capi de serie sunt din prima sută mondială, cu francezul Gael Monfils (locul 49 ATP) în poziţie de favorit principal. După faza calificărilor, Victor Hănescu şi-a asigurat, prin prezenţa în turul doi, şase puncte şi un cec în valoare de 730 de euro.

Contrar rezultatului lui Victor Hănescu, Horia Tecău a fost învins în manşa inaugurală a turneului challenger de la Forest Hills (SUA), dotat cu premii totale de 50 de mii de dolari, de argentinianul Juan Pablo Brzezicki (nr. 8), în două seturi, cu 6-1, 6-3, dar s-a ales cu un cec de 520 de dolari. Tenismanul român Victor Hănescu a izbutit să se califice în turul secund al turneului challenger de la Zagreb, dotat cu premii totale de 42.500 de euro, după ce a dispus de portughezul Frederico Gil, cu scorul de 6-1, 6-4, în manşa inaugurală a tabloului. Pentru a accede în sferturile de finală, fază care i-ar aduce 14 puncte şi 1.245 de euro, bucureşteanul va trebui să-l învingă pe Raemon Sluiter, favoritul numărul opt al competiţiei. Olandezul, ocupant al poziţiei 130 în ierarhia ATP, a devenit adversarul lui Victor Hănescu după ce l-a învins în turul întâi pe brazilianul Andre Ghem, cu 7-6 (1), 6-4. De menţionat este faptul că, la

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Reuters: SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres

News.ro acum 3 ore
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor

Crin Antonescu, după ce spionajul extern de la Moscova i-a luat apărarea lui Georgescu: „Este protejatul, favoritul şi victima pe care Rusia o ia acum în braţe” / Mesaj către o votantă a fostului candidat

HotNews acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare pentru funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a afirmat, marţi seară, la B1 TV, că independentul Călin Georgescu este candidatul Rusiei. El a adăugat și că „rușii prind curaj”, având în vedere declarații

Stare de alertă în Insulele Canare din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Insulele Canare, sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) asupra faptului că este în vigoare o alertă privind condiții meteorologice nefav

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Cum va fi ajutat Papa Francisc să respire în cursul nopții. Cel mai nou anunț de la Vatican, după cele două episoade de insuficiență respiratorie acută

HotNews acum 21 minute
Papa Francisc, care se luptă cu o dublă pneumonie de mai bine de două săptămâni, a rămas stabil pe parcursul zilei de marţi şi nu a avut noi crize respiratorii, a anunţat Vaticanul, potrivit Reuters. Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, care este

Vicepreședinte al Parlamentului European, replică pentru Călin Georgescu: „Europa și NATO sunt calea sigură pentru stabilitatea României”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a scris, marți, pe pagina sa de Facebook, că orice declarație care pune la îndoială apartenența României la NATO este atât una „iresponsabilă”, cât și „o amenințare la securitatea” națională.

Zelenski a cerut echipei sale să obţină informaţii oficiale despre suspendarea ajutorului american. „Oamenii nu ar trebui să fie nevoiţi să ghicească"

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi, 4 martie 2025, că le-a cerut ministrului apărării, şefilor serviciilor de informaţii şi diplomaţilor să ia legătura cu omologii lor americani pentru a obţine „informaţii oficiale” despre suspendarea

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum 4 ore
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

Crin Antonescu: Eu nu mă retrag, nu mă retrag niciodată de undeva, dintr-o bătălie /Ilie Bolojan a fost destul de clar, ar trebui să iasă fix precum cucu, în fiecare zi la ora 6, la Cotroceni şi să spună ”nu candidez, nu candidez, nu candidez”

News.ro acum 3 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că nu se va retrage din cursa electorală şi că niciodată nu a abandonat o bătălie. El spune că Ilie Bolojan a fost clar când a declarat

Vremea

București
acum

mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
sâm.

7°/17°
Constanta
acum

mie.

0°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mie.

-2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
sâm.

6°/16°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/17°