Dragi cititori bucuresteni, imi cer scuze ca va mai plictisesc inca o data cu scena politica franceza, dar nu se intimpla in fiecare zi sa se sfirseasca patruzeci de ani de viata politica. Jacques Chirac pleaca, e, totusi, un lucru care nu poate fi trecut cu vederea. Din 1995 Jacques Chirac a reprezentat puterea, dar el ocupa o pozitie importanta cu multa vreme inainte.
El a reprezentat mai ales o anumita imagine a Frantei, a francezului gurmand si bon viveur, care iubeste femeile, desi a remarcat cu scrupulozitate codurile in vigoare, contrar ilustrului sau predecesor. Era iubit de oameni si fara indoiala ca ii va creste cota si mai mult cind va redeveni un cetatean obisnuit. Nimeni nu crede serios ca va avea probleme cu justitia, daca e sa ne gindim ce li s-a intimplat odinioara unora dintre prietenii sai, care nu ezitasera sa-si insuseasca banul public.
Chirac e prin natura sa la adapost de orice nenorocire. E o sansa pe care altii n-au avut-o, incepind cu fostul prim-ministru Alain Juppé, care a fost condamnat si a preferat sa se refugieze aproape doi ani in Canada inainte sa se reintoarca la palat. Si totusi, Juppé nu era un bandit, el si-a asumat, a luat asupra lui greselile secunzilor. in viata, daca vrei sa fii la adapost, e mai bine sa fii pe planul al doilea decit sa exerciti responsabilitati de inalt risc.
Natural, Nicolas Sarkozy nu e plamadit din acelasi aluat ca Jacques Chirac. Cel din urma stia sa deguste brinzeturile, delicatesele, Sarkozy nu are nici o preferinta anume, nu bea, nu fumeaza, politica e singurul lucru care-l pasioneaza. intr-un fel, politica e drogul lui. in fond, am avut de ales intre un cocainoman si aproape o nebuna care se dadea drept Jeanne d’Arc. Din acest punct de vedere, Chirac reprezinta inca o imagine a batrinului secol al XIX-lea, cu ai sai ambitiosi à la Rastignac sau Rubempré.
