"Importul paralel de medicamente reprezinta operatia prin care un medicament pentru care a fost eliberata o autorizatie de punere pe piata de catre Agentia Nationala a Medicamentului este introdus in
Romania prin alte canale de distributie decat cele agreate de detinatorul autorizatiei de punere pe piata a medicamentului respectiv.
Sunt acceptabile anumite diferente minore intre medicamentul importat paralel si cel care a fost autorizat de punere pe piata in Romania, cu conditia sa nu existe nici o diferenta in efectul terapeutic, in comparatie cu medicamentul originar care este distribuit direct",
se specifica in referatul de aprobare privind Ordinul de ministru pentru aprobarea procedurii de eliberare a autorizatiilor de impot paralel pentru medicamentele de uz uman.
Importul paralel inseamna cafurnizorii romani (importatori sau distribuitori) vor putea cumpara medicamente de la alti importatori straini care ofera un pret mai mic decat cel al producatorului. Orice tranzactie trebuie avizata insa de producator.
Magdalena Badulescu, directorul ANM, a precizat ca acest dosar al importurilor paralele este voluminos.
Documentul a fost dezbatut si aprobat in cadrul sedintei ordinare din 9 martie a Consiliului stiintific al ANM.
Pe baza acestui document, a fost intocmit un proiect de ordin pentru aprobarea procedurii de eliberare a autorizatiilor de import paralel pentru medicamentele de uz uman.
Integral in Romania libera

Sunt acce