„Vedeam lumina clipocitoare si lustrele din vestibul, dar stiam ca n-as putea pune piciorul aici. intr-o seara, dupa viscol, am avut sansa sa cistig niste bani pentru mincare curatind zapada. Printr-o ironie a sortii, din grupul nostru, cinci sau sase oameni au fost trimisi sa curete zapada linga Imperial. in seara aceea, acolo dadeau un banchet Habsburgii. Am vazut cum, din careta imperiala au coborit Karl si Sita si au intrat mareti in hotel, pasind pe un covor rosu.

Iar noi, diavolii saraci, curatam zapada si ne scoteam caciulile in fata fiecarui aristocrat sosit. Acestia nici macar nu ne priveau, desi chiar si astazi imi amintesc mirosul parfumurilor lor. Pentru ei eram nimeni, ca fulgii care cadeau din cer, iar chelnerul sef nici macar n-a binevoit sa ne aduca o ceasca de cafea. Si in seara aceea mi-am pus in gind ca ma voi intoarce cindva la Imperial si voi intra, calcind pe covorul rosu, in acest hotel luxos, unde dansau Habsburgii. Nu stiam cind se va intimpla aceasta zi. Si acum, iata, am venit!“

Am reprodus aici un fragment din cuvintarea lui Adolf Hitler tinuta in seara zilei de 14 martie 1938 in balconul apartamentului de protocol al Hotelului Imperial, la citeva ore dupa intrarea triumfala a trupelor germane in Viena. Toate cladirile din jur, pravaliile, dar si bisericile, erau impodobite cu steaguri lungi si rosii, cu zvastica. Marturisirea lui Hitler a provocat un adevarat delir. Femeile plingeau, barbatii lacrimau si ei. Aveau in fata lor un invingator, care insa nu se lepada de trecutul lui umil. El era noul Mesia, un Mesia imbracat in „armura teutona“, care avea sa razbune Germania pentru toate umilintele indurate de-a lungul ultimilor ani, ducind-o spre triumf.

Cinci ani si jumatate a petrecut Hitler la Viena. A fost, probabil, cea mai mizera perioada din viata sa. Scena la care face referire in cuvintarea sa tinut