PNG îl sprijină pe Băsescu
Conducerea Partidului Noua Generaţie îndeamnă românii să meargă la vot la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu şi să voteze NU. Nicolae Minae, preşedintele organizaţiei judeţene a PNG, a declarat că implicarea formaţiunii politice conduse de Gigi Becali în campania pentru referendum nu este „specială“, însă fiecare dintre cei 10.000 de membri ai filialei din Dolj va fi mobilizat. „Vom face o campanie din om în om, iar membrii noştri le vor explica oamenilor cum trebuie să voteze“, a spus Minae.
Cristina BÎŢU
Deţinuţii vor la referendum
Majoritatea deţinuţilor cu drept de vot din Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă (PRMS) din Craiova vor să participe la referendumul de sâmbătă. Conform reprezentanţilor PRMS Craiova, din cele 122 de persoane private de libertate cu drept de vot din PRMS Craiova, 117 au solicitat să participe la referendum. „Pentru că majoritatea persoanelor private de libertate cu drept de vot şi-au manifestat dorinţa de a participa la referendum, conducerea unităţii a întreprins demersuri pe lângă Biroul Electoral de Circumscripţie pentru a deplasa o urnă mobilă la unitatea noastră“, a declarat Daniel Barbu, purtătorul de cuvânt al PRMS Craiova.
Sâmbătă, 19 mai, la PRMS Craiova va fi organizată o secţie de votare pentru persoanele private de libertate cu drept de vot.
Aldezir MARIN
Noul Rast va avea sală de sport
În vatra nouă a comunei Rast din judeţul Dolj se va construi, până la sfârşitul acestui an, o sală de sport modernă. Proiectul a fost selectat de Compania Naţională de Investiţii (CNI), urmând ca în scurt timp să primească şi finanţare. „O sală de sport modernă se va construi în noul Rast cu bani de la bugetul statului. Proiectul a fost selectat de CNI şi va primi finanţare, iar sala se va construi vizavi de viitoarea şcoală, în centru