Ultima saptamina a campaniei pentru referendum scoate la suprafata nu doar mizeriile politicienilor, ci si pe cele ale trusturilor de presa hotarite sa sustina pina in pinzele albe coalitia antiprezidentiala. Formata din aliante contra naturii si contra bunului-simt, aceasta coalitie care ii aduce la aceeasi masa pe extremisti cu maghiari si pe liberali cu socialisti incearca sa-i excluda, sa-i marginalizeze sau chiar sa-i arunce peste bord pe ceilalti, care au opinii diferite.
Premierul Tariceanu, care se considera seful oficial al coalitiei 322, si-a pus in miscare in aceste saptamini toate pirghiile de presiune pentru a scapa de criticii sai publici. In recuzita premierului apar atit metode brutale care vizeaza eliminarea elementelor perturbatoare, cit si forme mai atenuate: atentionarea patronilor rebeli. in spatele lui Tariceanu se aliniaza, in schimb, trusturile afaceristilor-politicieni, Voiculescu si Patriciu, cu arondismentele Ziua si Gardianul, pentru a nu mai pune la socoteala nenumaratele tabloide inhamate inca de la aparitie la caruta guvernamentala. in multipla lor calitate de oameni de afaceri, patroni media, politicieni, inculpati, Voiculescu si Patriciu par sa aiba o singura preocupare: demolarea lui Basescu si executarea publica a celor care nu sint inregimentati in tabara majoritara, fie ca este vorba de politicieni atipici, precum Monica Macovei, fie ca este vorba de publicisti atipici, precum Dan Tapalaga, fost pentru o scurta perioada de timp purtator de cuvint al ministrului Justitiei.
Articolul de deschidere din 14 mai 2007 al cotidianului Ziua, intitulat „Furt la justitie“, incepe printr-o afirmatie care nu e demonstrata niciunde pe parcursul asa-zisei anchete: „Dan Tapalaga, fost consilier al ministrului Justitiei, s-a confesat unor amici ca o avertiza pe Macovei sa nu mai spuna ca arhiva SIPA se copiaza la greu,