Numita in popor si 'Ispas', Inaltarea Domnului a fost praznuita de Catedrala Ortodoxa din Targu-Mures la 40 de zile dupa Inviere, in Joia saptamanii a VI-a dupa Pasti. Marele praznic al Inaltarii Domnului a reprezentat momentul final al activitatii pamantesti a Mantuitorului Iisus Hristos, fiind conditia trimiterii in lume a Duhului Sfant, prin intermediul caruia Hristos este si va fi prezent in mijlocul crestinilor pana la sfarsitul veacurilor. Ziua Înaltarii, în traditia romanilor si Ziua Eroilor, a fost un prilej de rememorare a faptelor de glorie si a jertfei înaintasilor nostri.
La 40 de zile de la luminatul praznic al Învierii Domnului sau Sfintele Pasti, si cu 10 zile înainte de sarbatoarea Pogorârii Sfantului Duh sau a Rusaliilor, Biserica Crestina a praznuit cu aleasa bucurie duhovniceasca Inaltarea la Cer cu trupul, a Mântuitorului Iisus Hristos. A fost una din cele mai vechi sarbatori crestine, amintita si în lucrarea ''Despre Sarbatoarea Pastilor'' a lui Eusebiu de Cezareea.
Sf. Ioan Gura de Aur o numeste ''ziua cea mare, cea cinstita si cea luminoasa a Celui Rastignit,'' iar Sf. Antonie al Alexandriei, Sf. Grigorie de Nissa si Fericitul Augustin i-au închinat cuvântari alese, pastrate pâna astazi.
Zeci de credinciosi au participat la slujba religioasa, la Catedrala Mare din centrul orasului Targu-Mures. În Simbolul Credintei, ei au marturisit prin prezenta spirituala si trupeasca la slujba religioasa, de la Catedrala Mare, ca Iisus Hristos, cel nascut din Tatal, mai înainte s-a nascut la ''plinirea vremii'', din Fecioara Maria, a patimit, s-a rastignit, a fost îngropat, a înviat a treia zi dupa Scripturi si ''s-a înaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui'.' "In iconomia mântuirii neamului omenesc Înaltarea la cer a Domnului ocupa un loc important si împreuna cu Învierea si cu Pogorârea Sfantului Duh formeaza triada de evenimen
