Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii-vedetă ai PD, acuzaţi de licitaţii în familie

Publicat in Adevarul, joi 17 mai 2007 ·

Cozmin Guşă, preşedintele PIN, afirmă că Liviu Negoiţă şi Emil Boc dau contracte de milioane de euro unor firme "de familie". În replică, aceştia spun că acuzele lui Guşă sunt Cozmin Guşă, preşedintele PIN, afirmă că Liviu Negoiţă şi Emil Boc dau contracte de milioane de euro unor firme "de familie". În replică, aceştia spun că acuzele lui Guşă sunt "nişte mizerii". Cozmin Guşă a ieşit ieri în presă cu o serie de dezvăluiri privind grupuri de interese din jurul lui Liviu Negoiţă, primarul sectorului 3 din Bucureşti, şi al lui Emil Boc, la Cluj. Guşă, prin raportul intitulat "Mafia PD din jurul lui Negoiţă", îl acuză pe primarul sectorului 3 că ar favoriza firme apropiate familiei sale şi preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Printre cei nominalizaţi se numără şi Silviu Prigoană, patronul Rosal Grup. Atât Prigoană, cât şi Negoiţă susţin că acuzaţiile sunt nefondate: "Nişte mizerii", afirmă Negoiţă, în timp ce Prigoană se arată dispus să îi cedeze lui Guşă contractul de salubrizare încheiat la Cluj. Parcuri de patru milioane de euro Cozmin Guşă susţine că Liviu Negoiţă ar fi dat contracte de patru milioane de euro firmelor King Industrial Enterprises SRL (patronată de Liliana Călin, prietena lui Emil Boc) şi A A Marketing And Management SRL, companie deţinută de Mihaela Boştină, despre care preşedintele PIN afirmă că are relaţii apropiate cu primarul sectorului 3. Contractele vizează amenajarea unor parcuri şi a unor locuri de joacă pentru copii. Guşă a mai spus că cele două firme au câştigat o serie de licitaţii şi cu Primăria Cluj. Concluzia lui Guşă este că firmele respective ar fi, de fapt, companii-paravan pentru PD, prin care se produc bani pentru partid: "Din informaţiile unor apropiaţi ai doamnei Boştină, de la începutul campaniei pentru referendum, aceasta a retras din contul bancar personal sume de ordinul miliardelor de lei vechi pe zi". Livi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 3 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

PSD renunţă la ideea de partid progresist. Grindeanu: Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie

BusinessMagazin acum 2 ore
„Astăzi, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, am propus o modificare esenţială a Statutului Partidului Social Democrat, care clarifică identitatea şi direcţia noastră doctrinară”, anunţă Sorin Grindeanu.

Trump, după ce a semnat acordul din Egipt: „A durat 3.000 de ani”

Mediafax acum o ora
Evenimentul a avut loc luni în staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh. Donald Trump a semnat în public planul de pace. „A durat 3.000 de ani, vă vine să credeţi? Şi va rezista”, a spus liderul american. Apoi, documentul a fost semnat de liderul egiptea

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 6 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

Aproximativ 100 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri de mare viteză în Slovacia

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproximativ 100 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri de mare viteză în Slovacia, a anunțat luni ministrul de Interne, Matus Sutaj Estok, pentru agenția de știri TASR, preluată de dpa și Agerpres.ro Până acum nu au fos

România a împrumutat 4 miliarde de euro pe piețele internaționale. Cine a cumpărat obligațiunile

Adevarul acum 4 ore
Ministerul Finanțelor a atras, pe 2 octombrie 2025, de pe piețele externe, aproximativ 4 miliarde de euro, fiind una dintre cele mai de succes emisiuni de euroobligațiuni pe piețele internaționale și a patra tranzacție realizată în 2025.

Ca la noi, la nimeni! Un bărbat din Neamț a furat crucea soacrei din cimitir! Unde a dus-o și ce a pățit apoi

Cancan acum 3 ore
Caz incredibil în județul Neamț. O femeie a primit un “cadou” neobișnuit de la fostul soț. Supărat că partenera sa de viață a părăsit căminul conjugal, acesta i-a adus în fața casei crucea mamei sale, decedată în 2017. Un bărbat în vârstă de 51 de a

DONALD TRUMP este pregătit să se întâlnească cu XI JINPING în Coreea de Sud. Tensiunile comerciale dintre SUA și China persistă

Gandul acum 21 minute
Președintele SUA, Donald Trump, este pe cale să se întâlnească cu omologul său chinez, Xi Jinping, în Coreea de Sud, la sfârșitul lunii octombrie, în contextul în care cele două părți încearcă să evite escaladarea tensiunilor privind taxele vamale.

O mamă și copilul ei aflat în cărucior, loviți de mașină pe o trecere de pietoni din București / Femeia a murit, iar copilul este la spital

HotNews acum o ora
Accidentul a avut loc, luni după-amiază, pe şoseaua Berceni din Capitală. Femeia de 35 de ani și copilul ei de aproximativ doi ani, aflat în cărucior, au fost loviţi de o mașină condusă de un tânăr de 20 de ani, pe şoseaua Berceni din Bucureşti, a t

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/19°
mar.

10°/14°
mie.

10°/12°
joi

10°/14°
Iasi
acum

lun.

8°/14°
mar.

7°/13°
mie.

5°/12°
joi

6°/14°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/18°
mar.

9°/13°
mie.

12°/13°
joi

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

10°/14°
mar.

6°/12°
mie.

6°/12°
joi

3°/13°
Timisoara
acum

13°
lun.

8°/16°
mar.

9°/17°
mie.

10°/15°
joi

6°/17°