Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apetri este indecis

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 18 mai 2007 ·

În dorinţa de a exista o concurenţă cât mai mare pe posturi în lotul Universităţii, oficialii grupării oltene s-au gândit să-l readucă la echipă pe actualul atacant al Jiului Petroşani, Gabriel Apetri. Jucătorul s-a aflat în proces cu Ştiinţa, după ce a fost exclus din lot pe motiv că a consumat băuturi alcoolice înainte de a intra în cantonament, un litigiu existând şi între cele două cluburi. Până la urmă, atacantul a rămas în proprietatea ambelor grupări, primid drept de joc pentru Jiul, echipă pentru care a marcat patru goluri în acest final de sezon.

Apetri a confirmat faptul că a fost sunat de patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, în vederea unui eventual transfer, dar a precizat că nu a dat nici un răspuns concret, infirmând zvonurile cum că ar fi refuzat să revină în Bănie. „Mai sunt de jucat două etape şi vreau să mai fac cu Jiul cel puţin un punct. Am vorbit cu domnul Mititelu despre un posibil transfer la echipa sa, dar nu am dat nici un răspuns pentru că acum mă gândesc doar la situaţia Jiului. Unii spun că am afirmat că nu vreau să merg la Craiova, ceea ce nu este adevărat. E posibil să merg acolo, dar e posibil să rămân la Jiul“, a afirmat Apetri.

Gruparea din Valea Jiului şi-a propus să nu se despartă de nici un jucător în vară decât în cazul unor oferte tentante. „Nu se pune problema ca vreun jucător de la Jiul să plece, dar totul depinde de ofertele primite. Cine îl vrea pe Apetri să vină la negocieri, nu aşa pe vorbe“, a precizat Ioan Sdrobiş, managerul general al Jiului. De serviciile lui Gabriel Apetri mai sunt interesate echipele UTA şi Farul, dar nici una dintre ele nu a înaintat până acum vreo ofertă.

În schimb, antrenorul Ştiinţei a fost tranşant în privinţa atacantului de la Jiul: „Nu ştiu în acest moment dacă va mai veni cineva, dar, oricum, avem dubluri pe toate posturile. În ceea ce-l priveşte pe Apetri, Universit

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum o ora
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 2 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 2 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

VIDEO Filmul românesc „Anul nou care n-a fost”, pe micile ecrane înainte de Crăciun. Unde și când va fi difuzat

HotNews acum 34 minute
„Anul nou care n-a fost”, un film regizat, scris şi produs de Bogdan Mureşanu, va fi difuzat în premieră absolută pe micile ecrane, sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 21.00, pe TVR 1. Lungmetrajul este difuzat simulcast pe TVR Internaţional şi TVR Mol

Rusia suspendă exporturile de cereale către Siria din cauza incertitudinii. Ucraina i-ar putea lua locul

G4Media acum 46 minute
Rusia a suspendat exporturile de cereale către Siria, din cauza problemelor legate de plată şi incertitudinii politice provocate de înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă surse ruse şi siriene citate vineri de Reuters, în t

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 3 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 2 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Franța are un nou premier. Pe cine a numit Emmanuel Macron

Libertatea acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a numit, vineri, pe Francois Bayrou în funcția de premier. Acesta are ca țintă să scoată țara din a doua criză politică majoră din ultimele șase luni, relatează agenția de știri Reuters.

Viktor Orban crede că lumea se va linişti odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă

HotNews acum o ora
Premierul conservator ungar Viktor Orban a asigurat vineri că situaţia în lume se va linişti odată ce republicanul Donald Trump va fi învestit preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, iar schimbările impulsionate de viitorul preşedinte american vor ajunge

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-2°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°