Decenii de-a randul, a fost instanta morala in persoana, tunand si fulgerand impotriva celor pe care, aflati cumva in atingere cu cei doisprezece ani de ciuma bruna si purtand pe frunte, asadar, in ochii lui, un stigmat de nesters, ii socotea compromisi pe vecie, nedemni sa se mai arate vreodata in viata publica. Nu le acorda nici o circumstanta atenuanta, nu le accepta nici o scuza pentru abdicarea de atunci - nici teroarea neagra, nici varsta necoapta, nici isteria generalizata, in stare sa suceasca mintile, nici cenusa remuscarilor tarzii asternuta pe crestet - nu, traise si el acele vremuri cumplite si, ca unul fara pata, se socotea in drept si chiar dator sa arunce prima piatra.
Drept tinta nu si-a ales pe fitecine, plevusca marunta, ci mai ales figuri de mare calibru, cu maxim efect de publicitate. De pilda, in scrisoarea deschisa, publicata in Frankfurter Allgemeine Zeitung la 1 decembrie 1966, in preajma alegerii lui Kurt Georg Kiesinger drept cancelar federal: "Cum sa-i comemoram pe luptatorii torturati si ucisi ai rezistentei, pe mortii de la Auschwitz si Treblinka, cand dumneavoastra, colaboratorul de atunci, cutezati a stabili, acum si aici, directivele politicii?" Kiesinger, intre 1933 si 1945 membru al partidului national-socialist si timp de cinci ani functionar in ministerul de externe nazist, fusese totusi absolvit oficial in 1948 de invinuirea de colaborare si a ajuns apoi unul dintre cei mai straluciti politicieni ai Republicii Federale Germane, cu toate ca trecutul sau i-a adus repetate reprosuri si din partea altora.
In acelasi mod s-a ilustrat eroul nostru, protestand cu inversunare, intr-o cuvantare tinuta la 6 mai 1985, impotriva vizitei comune a cancelarului Helmut Kohl si a presedintelui Ronald Reagan la cimitirul militar din Bitburg, unde sunt ingropati si combatanti din Waffen-SS: "Ne ingaduim in prezent un cancelar,
