Dansul clasic este în continuare iubit de o bună parte a publicului zilelor noastre pentru frumuseţea liniei sale, pentru performanţele tehnice care stârnesc adesea ropote de aplauze, pentru poveştile sale înduioşătoare sau eroice. Recenta premieră a Operei Naţionale Bucureşti, Corsarul, balet în trei acte pe muzica lui Adolf Charles Adam, pus prima oară în scenă cu 151 de ani în urmă, la Paris, are toate datele mai sus menţionate, făcând parte dintr-o suită de balete romantice reluate din când în când de marile companii de balet. După perioada pariziană, spectacolul a căpătat forma lui cea mai complexă, prin adăugarea unor partituri muzicale de Riccardo Drigo (spectaculosul pas de deux), de Alois Louis Mincus şi de Cezare Pugni, între 1868 şi 1899, pe scena Teatrului Maryinsky din Sankt Petersburg, în versiunile datorate celebrului coregraf Marius Petipa. În varianta care înglobează muzica lui Drigo şi concepţia coregrafică a lui Petipa, spectacolul s-a reîntors pe scenele occidentale, unde se mai remontează uneori, ca mostră a tradiţiei unei epoci. Pentru montarea de la Bucureşti s-a apelat la un creator venit din chiar zona în care s-a plămădit forma cea mai complexă a spectacolului, la Vasily Medvedev, dansator, pedagog şi coregraf rus, din Sankt Petersburg, asistat de conaţionalul său Stanislav Feco. Aceştia au reuşit să imprime dansatorilor Operei bucureştene stilul epocii şi să-i menţină la nivelul tehnic solicitat de acest balet. Atât soliştii, cât şi ansamblul companiei au dansat mult, şi-au testat vituozitatea în tehnica baletului academic, trecând un fel de test al nivelului lor tehnic, pe care l-au luat cu notă mare. Pentru toţi dansatorii şi, în special, pentru solişti, recenta montare este o posibilitate de a se menţine în formă, de a nu coborî ştacheta nivelului tehnic. De asemenea, participarea elevilor Liceului de Coregrafie "Floria Capsali" din Bucu