M-am săturat de plîngerile aşa-zis minoritare ale politicianului-poet Marko Bela. M-am săturat şi de politica Uniunii pe care o conduce. Din 1996 acest partid e, neîntrerupt, la guvernare. Ca longevitate la putere, l-a întrecut şi pe Ion Iliescu, cel care a avut două mandate şi o perioadă de putere preconstituţională. Pînă în anul venirii la conducerea ţării a regimului Constantinescu, UDMR avea toate motivele să se plîngă de atacuri politice împotriva minorităţii maghiare. Dar după cooptarea acestui partid la guvernare, pentru prima oară, Uniunea se putea plînge eventual că a fost păcălită şi că s-a lăsat folosită ca momeală pentru a demonstra în exterior că minorităţile au căpătat voce în guvern. Dar, din cîte îmi amintesc, n-a făcut-o. Marko Bela s-a simţit bine la putere pe vremea lui Constantinescu. Cînd Ion Iliescu s-a întors la Cotroceni, UDMR şi-a călcat pe inimă, vorba vine, şi s-a alăturat cabinetului Năstase. Poetul Marko Bela s-a simţit la fel de bine şi în combinaţia cu fostul coleg de liceu al lui Vadim Tudor, cu care partidul condus atunci de Adrian Năstase avusese relaţii de guvernare. Se poate spune, fireşte, că UDMR a ales să reprezinte şi în cabinetul Năstase interesele minorităţii maghiare, potrivit principiului că minorităţile nu trebuie să se pună rău cu Puterea, ci să cîştige cît pot de pe urma fiecărui guvern. Vine la putere Băsescu şi desemnează un premier care va face un guvern minoritar, UDMR e la post, intră şi în acest guvern.

E adevărat că partidul lui Marko Bela avea aceeaşi promisiune şi din partea PSD, înainte ca Adrian Năstase să piardă alegerile prezidenţiale. Dar, după ce s-a ajuns la conflictul dintre preşedintele României şi premier, treptat UDMR s-a apropiat de gruparea politică a celor 322 care voiau debarcarea lui Băsescu, fără să facă mofturi că s-a trezit în aceeaşi luntre şi cu PRM-ul lui Vadim Tudor, partidul