Oricand se simte nevoia unui salvator "asta e!". Pronuntata cu zambetul pe buze sau cu un oftat, sintagma alcatuita dintr-un pronume demonstrativ, forma populara, si verbul auxiliar "a fi" la timpul prezent functioneaza perfect atunci cand se impune sa motivezi esecul unei actiuni. Chiar si atunci cand vrei sa demonstrezi prietenilor, cunoscutilor, sefilor pasageri sau eterni, familiei - oare, de ce si familiei! - ce eforturi ai depus pentru rezolvarea unei situatii. Degeaba ! Sunt forte oculte care se opun unui deziderat, unui proiect, unei audiente... Se pun de-a curmezisul si, gata! Ai facut tot ceea ce a depins de tine. Si... la un moment dat, nimic n-a mai mers.
Relatia de prietenie a romanului cu "asta e!" are o semnificatie aparte. Si radacini serioase. Nu avem idee pe ce treapta a istoriei a intrat in vocabularul omenirii - toate popoarele civilizate apeleaza la un nevinovat "asta e", pe care, daca nu l-au avut, l-au imprumutat! - insa romanii l-au transformat in zeu national al sintagmelor cu efect precis. Dupa "asta e!" nu mai urmeaza nimic. Doar tacere. "Asta e!" incheie o justificare, o explicatie, un punct de vedere personal intr-o problema careia nu-i poti da de capat. Cateodata echivaleaza cu "lasa-ma in pace!". Sa fim clari: nimeni nu a avut intentia sa i se inchine. Autoritatea pe care si-a dobandit-o a venit, in mod firesc, odata cu trecerea timpului, care, la noi, adanceste conflictele, subtiaza parghiile sociale, politice, economice etc. Si, in general, amplifica nemultumirile oamenilor in ce priveste guvernarea. Mai mult, disfunctionalitatile in plan moral - trebuie sa recunoasteti ca sanatatea morala a unei societati este cea care lasa camp liber de manifestare binelui si armoniei!- va complica mersul normal al lucrurilor intr-o comunitate. Va face ca viata insasi sa devina un calvar. Si nu suntem departe. Dimpotriva.
In plus, fie ca
