Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criterii pentru finanţarea IMM-urilor

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 18 mai 2007 ·

Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici, Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMMC) a anunţat ieri că va introduce criterii pentru departajarea întreprinzătorilor care vor să acceseze fonduri nerambursabile în cadrul programului multianual 2006 - 2009, de sprijinire financiară a întreprinderilor mici şi mijlocii. Până acum, principiul după care s-au acordat finanţările a fost primul venit, primul servit. De aici înainte însă, cei care vor să acceseze fonduri trebuie să facă dovada că îndeplinesc criterii evidente şi cuantificabile de performanţă, selecţia făcându-se pe baza unui scoring. Criteriile de performanţă care trebuie îndeplinite vor fi aduse la cunoştinţa potenţialilor beneficiari după ce programul va fi publicat în Monitorul Oficial.

Înscrierea aplicaţiilor pentru programul naţional multianual de susţinere a investiţiilor realizate de întreprinderile nou-înfiinţate şi microîntreprinderi, precum şi a investiţiilor de modernizare/retehnologizare a IMM se va putea înregistra electronic atât la registrul din Bucureşti, cât şi la toate oficiile ANIMMC, situate în Constanţa, Timişoara, Iaşi, Craiova, Târgu Mureş, Cluj, Galaţi şi Braşov. Cu un buget de 40 de milioane de lei (400 de miliarde de lei vechi), programul are ca scop susţinerea investiţiilor realizate de întreprinderile nou-înfiinţate, precum şi de întreprinderile mici şi mijlocii implicate în sectoarele economice prioritare. Vor fi susţinute, prin alocaţii financiare nerambursabile, de maximum 50.000 de euro, investiţiile realizate de beneficiarii eligibili, în proporţie de până la 60% din valoarea proiectelor, la care se adaugă 25% din contravaloarea totală, contribuţia întreprinzătorilor acceptaţi fiind de 15%. De la data publicării acestui program, întreprinzătorii vor avea la dispoziţie 30 de zile pentru a întocmi dosarele. Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici, Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMMC)

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 2 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 4 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 6 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Vremea

București
acum

29°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

18°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°