Prima problemă pe care ciudatul volum al lui Florin Bican - Cântice mârlăneşti - o va pune cititorilor săi este, îndrăznesc să vă avertizez chiar de pe-acum, tributară unei viziuni destul de mărunte şi unei grile de încadrare cam obtuze. Se va spune, probabil, că o asemenea culegere de poezii horror nu îşi prea are locul în seria editorială Humanitas Educaţional. Că unui copil gata să memoreze cu nemiluita poezii săltăreţe nu e tocmai indicat să-i oferi o sumă de măceluri şi de autodafeuri versificate. Că aşa ceva e departe de a servi - vorba aceea - scopurilor educative sau moralizatoare cu care suntem de-atâta vreme deprinşi. Lucruri, la urma urmei, de un bun-simţ părintesc aproape suspect. Lucruri care mă forţează să adopt o poziţie peste măsură şi stratificat de cinică. Până atunci, însă, avem datoria de a nu scăpa din vedere textul: "Samurai a' lu' Amoc/ şi-a luat drujbă din talcioc/ Dotată cu trei motoare./ Mândru ca cireşu-n floare,/ A ieşit la drumul mare,/ S-arate de ce-i în stare,/ Că-şi luase drujbă Suzuki,/ Să rămână toţi kabuki.../ Cum mergea pe drum la vale,/ Îi fugeau zbierând din cale/şi vecini, şi animale,/ Că aşa un aparat/ Nu se mai văzuse-n sat. ŤCe-aveţi, bre, ce s-a-ntâmplat,/ Nu cumva v-aţi speriat?- / Mi se prefăcea, niznai,/ Şugubăţul Samurai -/ Ce fugiţi în graba mare/Ca la colectivizare şsubl. meaţ?ť ş...ţ Sus-numitul aparat/ Mi ţi l-a deposedat/ De drujbă şi chimonou/ Şi i-a tras vergi la popou./ Precum ştie tot păgânu',/ Codru-i frate cu românu',/ Dar hotarul milenar/ Îi e verişor primar,/ Cum s-a lămurit pe loc/ Samurai a' lu' Amoc.../ După care-a fost cazat în spaţiu capitonat/ Şi-a primit alt chimonou,/ Alb-imaculat şi nou,/ Cu mâneci amplificate/ Legate fundă la spate./ Acum timpul şi-l petrece/ Cu bonsaii din ghivece./ Iar când doctorii-l îmbie,/ C-o drujbă de jucărie,/ Samurai refuză blând,/ Nu se ştie până când..." E clar ca l