Adoptata in unanimitate si in aplauzele senatorilor chiar de Ziua Europei, Legea ANI s-a vrut o replica data tuturor celor care au contestat angajamentul coalitiei PNL-PC-UDMR-PRM fata de obiectivul european al luptei impotriva coruptiei. Discursurile primului ministru si ale celorlalti politicieni liberali si social-democrati s-au straduit sa demonstreze ca nu era nevoie decat de inlaturarea Monicai Macovei din guvern pentru a obtine acordul parlamentarilor asupra unui proiect de lege atat de controversat. Unii prezentatori de stiri s-au emotionat chiar, anuntand ca Legea ANI prevedea, in forma finala, sanctiuni mai dure decat in varianta propusa initial. Am fi putut poate sa credem, cel putin o zi, ca inlocuitorul Monicai Macovei era mai exigent decat ea fata de coruptie si de conflictele de interese daca ziua adoptarii ANI nu ar fi fost si ziua scandalului legat de propunerea lui Tudor Chiuariu privind demiterea procurorului DNA Doru Tulus si, mai ales, daca nu am fi confruntat in detaliu prevederile variantelor initiala si finala. O astfel de confruntare nu poate avea alta concluzie decat aceea ca, de la averea obtinuta prin coruptie si pana la "sanctiunile dure" cu care se lauda coalitia anti-Macovei calea este nu numai lunga, ci si foarte intortocheata. Atat de intortocheata, incat, probabil, nu va fi parcursa niciodata. Prima si cea mai importanta modificare datorata parlamentarilor este transformarea ANI dintr-o agentie independenta intr-o structura subordonata Senatului, ceea ce pune sub semnul intrebarii obiectivitatea controlului inspectorilor de integritate asupra parlamentarilor. In al doilea rand, daca varianta initiala asigura confidentialitatea identitatii avertizorilor de interes public si nu cerea decat sesizarea unor contradictii intre averea declarata si cea vadita, varianta finala cere ca sesizarile sa fie semnate si datate si sa contina probe cu