Există, în discursul politic actual, mai multe categorii de metafore, diferite în funcţie de gradul lor de clişeizare, de specificitate politică, în funcţie de registrul stilistic căruia îi aparţin. Cele mai interesante sînt, desigur, cele prin care se poate identifica un sistem conceptual, ideologic, o anume viziune asupra realităţii politice. E, de pildă, semnificativă ideologic asocierea libertăţii cu metafore ale bolii ("ne-am aflat adesea în faţa unor intoxicaţii cu libertate care au îmbolnăvit nu puţini români" (Discurs în Parlamentul României, cu ocazia Sesiunii comune din 20 decembrie 2006, de comemorare a Revoluţiei din decembrie 1989; exemplele pe care le reproduc în continuare provin din mai multe intervenţii din această şedinţă - notate: P 2006 - sau din şedinţa comună similară, din 20 decembrie 2005 = P 2005, cf. www.cdep.ro). În schimb, o metaforă precum cea a drumului ("drumul parcurs din după-amiaza tumultuoasă a lui 22 decembrie", P 2006) este relativ indiferentă ideologic, asociindu-se la fel de uşor cu mai multe perspective politice, cu diverse idei şi ierarhii de valori. Metafora, la fel de răspîndită, a construcţiei are totuşi afinităţi ideologice, apărînd în mod prototipic într-un discurs conservator, al stabilităţii şi al ordinii ("s-a ridicat mai apoi, cu multe greutăţi, dar şi cu multe satisfacţii, edificiul României post-decembriste", P 2005), în nici un caz într-unul anarhist. În acelaşi cîmp ideologic conservator se plasează metaforele militare; există chiar metafore care asociază ideea de construcţie şi paradigma militară ("această citadelă a democraţiei", P 2005). Unele metafore aparţin limbajului politic internaţional ("casa comună a tuturor popoarelor continentului", P 2006; "Nu am avut şansa unei revoluţii de catifea", ibid.). Metaforele clişeizate şi pur ornamentale riscă adesea să intre în coliziune, din cauza contradicţiei logice c