Numărul din aprilie al Convorbirilor literare găzduieşte un tulburător interviu cu prozatoarea Herta Müller. Sinceritatea şi spontaneitatea scriitoarei germano-române nu are cum să nu impresioneze, cu atît mai mult cu cît viaţa de care a avut parte în România lui Ceauşescu seamănă cu subiectul unui roman picaresc. Urmărită şi supravegheată de Securitate din cauza originii etnice nesănătoase, Herta Müller a cunoscut pe pielea ei ce înseamnă oportunismul semenilor în condiţii de şantaj. "Am fost concediată din fabrică, însă nu imediat, ci după şicane care au durat săptămîni în şir. În fiecare zi la ora şapte şi jumătate trebuia să stau de vorbă cu directorul în prezenţa secretarului de partid. Vreme de cîteva săptămîni mi-ai tot zis că trebuie să-mi găsesc un nou loc de muncă. Le-am spus că nu îmi doresc acest lucru şi că rămîn aici. Dacă vreţi să scăpaţi de mine va trebui să mă concediaţi şi să specificaţi în scris din ce motiv. Acest lucru era evident de neconceput. Apoi au început să mă repartizeze ca muncitoare necalificată în­tr-un departament al fabricii în care se făceau garduri de sîrmă împletită. Rolele pe care se găsea sîrma erau mari cît camera asta. Nu eram fizic vorbind capabilă să fac munca asta. Cam o săptămînă am stat degeaba acolo. Cînd au văzut că am acceptat acest lucru, m-au rechemat la centru. Am avut din nou dreptul să am un birou şi am avut din nou biroul meu. După două săptămîni, într-o zi cînd am venit la muncă, am găsit biroul meu ocupat. Acolo stătea altcineva în locul meu, un inginer. Toate lucrurile mele fuseseră scoase pe coridor. Ştiam că nu pot pleca acasă, altfel aveau un motiv să se lege de absenteismul meu. Încă vreo două, trei săptă­mîni mă tot mutam de colo-colo, de la o masă la alta, rugîndu-mă mereu de cineva să împartă masa cu mine. Apoi le-au interzis celorlalţi angajaţi să mă mai lase în birou. Nu mai aveam voie să intru niciun