Binecuvintata fie prostia si placerea ei de a-si musca, indirjit, coada! Ea ne-a adus suspendarea si referendumul. In lipsa acestei timpenii naravase, ne-am fi obisnuit cu atrofierea nervului public. Am fi tacut suveran sau am fi cirtit dezlinat. Putea fi asa, dar prostia a pus mina pe mersul istoriei si al statului.

Parlamentarii l-au suspendat pe presedinte si au ridicat, cu aceeasi miscare, stavilarul prin care a navalit opinia separata si furtunoasa a alegatorilor. De ce au hotarit parlamentarii si administratorii lor din umbra sa se sinucida politic? Prin ce calcul au ajuns ei la concluzia ca pot indoi mina alegatorilor? Probabil nu vom afla niciodata.

Viclenia istoriei e o arma misterioasa si nu obisnuieste sa se arate insotita de instructiuni de folosire. Ce stim, totusi, e ca a fost de ajuns ca Traian Basescu sa puna in fata sistemului politic ipoteza si practica justitiei. Scurtcircuitul a fost instantaneu. Asa a inceput o clarificare indelung aminata. Aparentele si, mai ales, comentariile inepte insala.

Epoca deschisa de suspendarea presedintelui nu ne intoarce la vacarm si la deficit democratic. Dimpotriva. Lumea romaneasca a cistigat enorm din acest episod virulent si coerent.

In primul rind, pentru ca suspendarea si referendumul au adus in dezbatere publica, pe o scena fara culise, temele fundamentale: regimul constitutional, raportul intre institutiile statului, starea justitiei, natura reala a economiei. Indeobste, acest pachet de concepte a avut parte, pina acum, de o viata docta si distanta.

Suspendarea prosteasca a presedintelui a coborit aceste idei vagi pe pamint, le-a dat continut si le-a incarcat de precizia limbajului popular. In cuvinte mai simple: lumea romaneasca a primit dreptul neasteptat de a-si face istoria pe sleau.

Celalalt cistig formidabil fortat de suspendare il