Exista putini istorici romani care sa beneficieze astazi de prestigiul de excelent profesionist de care se bucura acad. Al. Zub. Detentia aureolata din anii tineretii sale, in ambianta stalinismului autohton, seriozitatea cu care s-a dedicat apoi restituirii lui M. Kogalniceanu si V. Parvan, proiectul sistematic de a trata monografic scrisul istoric autohton din modernitate si pana in epoca interbelica, in fine, stradania asidua de a comenta cu promptitudine contributiile domeniului in ultimii 17 ani au conturat o existenta profesionala incununata de succes si, in felul ei, exemplara. Tocmai de aceea numirea cercetatorului, cu ani in urma, in frunteaInstitutului de Istorie "A.D. Xenopol" din Iasi si, mai recent, la sefia sectiunii istorice a Academiei Romane a fost salutata cu bucurie si cu speranta de membrii breslei, pentru care competenta si integritatea conteaza la fel de mult. Nimic din cele ce se petrec in ultimele luni in institutia de cercetare ieseana nu vine, din cate se pot intelege, dintr-o contestare a eminentei istoricului si nu se are in vedere nici vreo incercare de a-l debarca pe academician din fruntea echipei pe care, dupa propriile marturisiri, s-a straduit mereu sa o innoiasca si sa o sprijine in formare si perfectionare. Ceea ce s-a interpretat, cam pripit, drept o revolta a tinerilor impotriva varstnicilor, ca un "paricid" simbolic ori ca o nerecunostinta, pur si simplu, pare sa fie, mai degraba, expresia administrativa a unei coexistente a discursurilor. De o parte, un discurs istoriografic forjat dupa vechile tipare, inca dominant in Romania, si ale carui resurse nu s-ar putea spune ca s-au epuizat. Este vorba despre tendinta minutioaselor reconstituiri, mai curand descriptive, atente pana la obsesie la detalii in detrimentul ansamblului, preocupate de precizarile cronologice ori de deslusirea circumstantelor concrete in care s-au prefigurat