Curtea Constitutionala si Parlamentul Romaniei si-au dat acum concursul in regizarea ultimei suprize constitutionale, un nou episod dintr-un circ politico-juridic devenit deja cotidian. Dupa cum se stie, parlamentul a trecut legea de modificare a Legii referendumului nr. 3/2000 intr-o forma aparent bizara, prin care se stabileste o majoritate diferita (simpla) pentru demiterea presedintelui, ca "derogare" de la un articol privind cvorumul necesar pentru validarea referendumului. Or, cvorumul necesar pentru luarea unei decizii valide este o chestiune logic-juridic diferita de majoritatea (simpla, absoluta, calificata) necesara pentru adoptarea unui anumit tip de decizie. Aceasta formulare voit confuza a urmarit cel mai probabil ca un ipotetic vot pentru demitere sa transeze chestiunea definitiv, indiferent de numarul celor care se prezinta la vot, iar in cazul unui vot impotriva demiterii, dar cu o prezenta insuficienta la urne, referendumul sa poata fi invalidat, decizia finala apartinand parlamentului. Conform Hotararii Parlamentului nr. 21 din 24 aprilie: "In situatia in care Curtea Constitutionala va stabili ca nu au fost indeplinite conditiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul Romaniei va lua act de hotararea acesteia si va decide asupra procedurii de urmat" (subl. n.). Curtea Constitutionala, la randul ei "impartiala, ca tot romanul", a pierdut inca o ocazie de a se ridica la inaltimea rolului pe care i l-au atribuit in egala masura o Constitutie prost intocmita si recentele evolutii politice. Doar unul dintre cei noua judecatori, domnul Gábor Kozsokár, a sesizat - spre onoarea sa - intr-o opinie concurenta aberatia legislativa si nevoia de a o fi remediat prin interpretare constitutionala restrictiva. Totusi, lasand cacofonia juridica la o parte, sub raportul rezultatului practic problema imediata a unei judecati parlamentare "cu doua masuri" a fos