Din Povestea vorbei, ediţia magistrală îngrijită de I. Fischer, prefaţată de Şerban Foarţă şi apărută în Biblioteca pentru toţi în 1971, în 58.180 de exemplare, îi aduc aminte publicului mai nou de astăzi una din poveşti, poate că cea mai lungă, de la pagina 134 până la 139 (pe sărite).
Nu ca să-l intrig eu pe tânărul cititor amator de literatură îi voi mărturisi că autorul acesta judecat la repezeală, sub-judecat, îl va bate într-un viitor, foarte apropiat, dacă nu chiar de junii lui 2007, cu sensibilitatea lor specială, pe Vasile Alecsandri şi alţii. El, gata iubind arghezismele, atras de şturlubatecul cântăreţ din strană, de poetul periferiei române ortodoxe.
Gata cu patriotismele! Gata cu metafizica şi grandilocvenţa!
Snoava rămâne baza, - snoavele sunt preferinţa românului.
Las la o parte ce a zis, înainte de tot, despre Anton Pann, Ion Barbu, - nu mai cităm...
îngăduiţi-ne să privim lumea din strană, cum făcea cântăreţul bisericesc, cuviincios aşezat, dar cu atât haz, în ea, şi să vedem ce ne povesteşte printre câte observă...
"O femeie sărăcuţă, c-o roche pe ea capot
Veche, ruptă, peticoasă, şi cârpită peste tot
Mai mult aţă decât faţă se vedea în al ei port,
De cânepă, de in şi lână şi de tot felul de tort,
Fiind astfel îmbrăcată, nici mai bine, nici mai prost,
S-a dus să se spovedească la un duhovnic în post..."
Frazarea, ritmul, rima, impecabile. Păcătuieşte, biata eroină a povestei, în plin post, mâncând de dulce carnea unei găini furate, mă rog, dar bagă deştile-n gură şi-o varsă pă loc.
Dar păcatul cu văduviţa ce stă alături, lângă ea, şi care nu face nimic toată ziulica şi o trimite să-i aducă bărbaţi, şi stă de pază când vine unul, să nu dea pest
