Pe vremea copilariei mele, notiunea de santier avea o conotatie aproape mistica. Oricat ar parea de ciudat, exista o mistica extrem de sugestiva si in plina ideologie ateista. Era cultivata ideea de a-ti petrece tineretea in aceste laboratoare ale reconstructiei, erau exaltate marile santiere ale tarii - Bumbesti-Livezeni, despre care s-a facut si un film - sau, culmea, Canalul Dunare-Marea Neagra! Nu se straduia nimeni sa ne spuna cam cine lucra la acel canal. Toti treceau sub tacere cumplita realitate ascunsa sub entuziasmul factice, unii din teama, altii din necunoastere, altii din vinovata complicitate. (Mult mai tarziu, cand lagarele de munca fusesera desfiintate, a aparut anecdota cu Ceausescu adresandu-se lucratorilor de la Canal cu "Tovarasi marinari!" si cu activistul care ii atrage atentia discret: "Tovarase secretar general, marinarii au dungile pe orizontala!") Un titlu mare revenea obsesiv in gazete, alea cateva care apareau pe atunci: "E toata tara un santier". Munca devenise in aceasta viziune un scop in sine. Si prezenta oricand in cuget si-n simtiri. Apareau o multime de filme si de carti in care dragostea era strans si pervers impletita cu productia. Despre ce credeti ca vorbeau doi tineri indragostiti in noptile cu luna? Despre casatorie, despre sex, despre eventualii copii? Ei, as! Intre doua saruturi, mai degraba caste, se vorbea despre baraje, abataje si plan. Taman in mijlocul unei scene cat de cat erotice, ea se scutura brusc de vraja amorului, obrazul i se intuneca usor si rostea pe un ton dramatic, de Hecuba disperata. "Si daca nu se aproba proiectul?" sau "Si daca nu rezista armatura?". Iar el, cutremurat de aceasta perspectiva si revenit dintr-o presupusa stare de excitare, o imbarbata: "Imposibil, am lucrat la calcule toata noaptea!?.
De santiere si demolari nu am scapat nici in acei "cinci lustri" cand la carma tarii a venit in
