În loc să se domolească, ura, mârlănia, reaua credinţă strigătoare la cer, grosolănia şi violenţa de limbaj au atins în ultimele săptămâni cote inimaginabile. Efectele sunt, însă, pe cît de paradoxale, pe atât de regretabile: diminuarea drastică a rolului liberalilor pe scena publică şi reintrarea, pe moment, în cărţi a pesedeilor. Puşi cu spatele la zid de evoluţia, altminteri normală, a societăţii, oamenii lui Iliescu-Geoană au găsit un excelent prilej de a ne reaminti că n-au murit. Iluzoriu spectacol! Într-o lume ce se deplasează în cu totul altă direcţie decât cea preconizată de omul forte al PSD, Ion Ilici Iliescu, nu poţi supravieţui la nesfârşit agitând drapelul purpuriu, iar la suflet să fii mai negru decât Ghionoaia din poveste. Dacă în primele săptămâni ale conflictului cu Traian Băsescu, pesedeii păreau pe cai mari, iată că acum s-au prăbuşit la limita unui partid de nişă. Ce s-a observat în recenta şi aiuritoarea "campanie" e tocmai caracteristica de bază a pesedismului: lipsa de seninătate şi graţie. Bolovănoşi, primitivi, greoi în gesturi şi lipsiţi de flexibilitate în limbaj, pesedeii creează impresia c-ar fi nişte amărâţi de mujici pe care capriciul unui regizor deşuchiat i-a îmbrăcat în majore­te. Trecerea de la albastru la roşu s-a făcut tot ca o for­mă a brutalităţii neo-comuniste, într-un moment în care ochii oamenilor erau îndreptaţi în altă parte. După încheierea mascaradei, pesedeii vor avea probleme să scape de culoarea sângerie pe care, într-un impuls necontrolat, au scos-o de la naftalină. "Prostănăcia Sa" a mai dat o lovitură - şi încă ce lovitură! - partidului care n-a avut altă obsesie decât să se arate altfel decât e în realitate. Ei bine, l-am văzut în întreaga sa hidoşenie drapată în roşu: cu chip de Che Guevara şi cu idei ieşite direct din scăfârlia lui Lenin. Din punctul de vedere al observatorului de pe mar­gine, important e ce va