Motivate, în plan profund, de un principiu spiritual (acela că lumile de sus se găsesc într-o intimă corespondenţă cu cele de jos), cărţile care valorizează estetic aspectele mărunte ale vieţii se bucură, discret, de o anume tradiţie în literatura noastră (Emil Gârleanu, Tudor Arghezi - două exemple dintre cele mai convingătoare). În descen­denţa acestei "direcţii" îl aflăm pe Ioan Holban, cu o culegere de tablete (publicate iniţial în ziare ieşene). Rod al unei conştiinţe exasperate de evoluţiile post-decembriste ale socialului românesc, volumul îşi de­pă­şeşte, prin unitatea viziunii şi prin reala sa li­te­­raritate, condiţia dată, aceea rapsodică, fragmentară. Ceea ce reuşeşte să coaguleze este un întreg, o prismă descompunând şi recompunând spectrul luminos, prin alternanţa fărâmelor coloristice (adesea cu tentă sumbră) şi a sintezelor cultural-filosofice, ce iluminează în chip neaşteptat contextul, adesea derizoriu. Unitatea viziunii, permanenţa unor criterii îl deconspiră pe cărturar, ca şi pe "ortodoxul practicant" (după propria-i mărturie). Din amănunte şi frânturi, din punerea cap la cap a unor segmente de viaţă şi a unor sintagme încetăţenite prin mass-media şi lumea pestriţă a reclamelor, Ioan Holban alcătuieşte un tot organic, aproape o panoramă (ce-i drept, peisajul este halucinant) a societăţii actuale. Înzestrată cu palpitul vieţii, colecţia de observaţii a eseistului nu este o sumă de amănunte, ci revelaţia unor deviaţii faţă de axul ideal, acela al simplei normalităţi (a civilizaţiei, culturii, credinţei). Este aproape un studiu sociologic, întreprins de un literat, care nu-şi trădează nicio clipă formaţia (ireversibil, culturală). Autorul sesizează trăsăturile definitorii ale mentalului colectiv, din replicile unor taximetrişti (reproduse cu exactitate de filolog, dar şi cu selectivitate scriitoricească) sau din reacţia omului simplu: bătrâna din H5