Sâmbătă, 19 mai 2007, se desfăşoară referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Campania electorală s-a încheiat.
Prea multe surprize nu ne-a adus perioada de nici trei săptămâni.
Coaliţia anti-Băsescu s-a mărginit la o campanie fără pic de creativitate. Apariţii mediatice, mitinguri (din partea PSD), conferinţe de presă ale PNL, simple declaraţii, şi acelea fără vlagă, din partea liderului UDMR, Marko Bela. Exploatarea argumentelor din momentul suspendării (apărarea democraţiei, natura conflictuală a lui Traian Băsescu) n-a fost în măsură să emoţioneze. Se pare că strategia de campanie a constat în micşorarea impactului mediatic al referendumului, pentru a avea o participare redusă, caz în care victoria preşedintelui (minoră ca număr de voturi) să-l întoarcă la Cotroceni fără legitimitate.
Traian Băsescu a sesizat rapid această strategie. În consecinţă, întreaga sa campanie a avut ca ţel ridicarea mizei referendumului. Un prim pas l-a constituit negustoria cu Curtea Constituţională pentru ca decizia de validare cu jumătate plus unu dintre cei prezenţi la vot să dea referendumului miză. În plus, înfăţişată de către artileria sa mediatică drept o nedreptate făcută preşedintelui suspendat, decizia a atras atenţia asupra posturii de victimă a lui Traian Băsescu.
Din strategia de campanie a făcut parte şi provocarea scandalului. Atacarea gratuită a lui Ion Iliescu, Marko Bela, C.V. Tudor a părut o greşeală. În realitate, ea a fost gândită dinadins ca un instrument de mediatizare a referendumului. Cei atacaţi au răspuns, la rându-le, cam în aceiaşi termeni şi, astfel, scandalul iscat a atras atenţia asupra votului din 19 mai 2007.
Nu în ultimul rând, sub semnul acestei strategii pot fi puse mitingurile pro-Băsescu din ţară.
Mulţi au rămas uimiţi de răsturnarea regulilor tradiţionale de campanie în cazul acestor mitinguri
