Prima reactie pe care am avut-o la citirea scrisorii adresata "conducatorului iubit" de catre politicianul poet Adrian Paunescu si datata 1982 a fost sa rid cu lacrimi. Nu stiu exact ce mi s-a parut mai amuzant in epistola "bardului": patetismul "iubirii" exprimata prin lingusire pentru "marele conducator", iubire pe care autorul si-o declara demagogic si fara de pudoare, incercarea de ma imagina in pielea destinatarului acelor rinduri sau rusinea autorului la recitirea misivei acum, la 25 de ani de la asternerea ei pe hirtie.
Oricare ar fi sursele comicului, enumerarea de epitete hiperbolizante fiind la loc de cinste, scrisoarea lui Paunescu il poate surprinde pe neofitul neintiat in culisele interventiei la nivel inalt. Pentru ca dupa ce rizi cu pofta, misiva are darul de a te pune pe ginduri. Rindurile bardului par a fi o enorma pila pusa pentru diverse personalitati, dar si pentru sine. Noi, cei de jos, stiam pila la nivel mic: cine sa vorbeasca cu cine ca sa aflam cind se-aduce ciocolata, cind se baga oua la Nea Zaharia in Concordia sau cind venea masina cu carne in Piata Saraca. Daca il cunoasteai pe X sau Y, erai cit de cit asigurat. "Omul de la abator" era si el la loc de mare cinste si era prezentat din familie in familie pe cai ascunse, in adevarate retele underground. Ei bine, la nivel inalt, pilele se pare ca functionau altfel, iar scrisoarea bunului bard ne arunca si noua, celor neobisnuiti cu aerul tare al inaltimilor partidului comunist, o dira de lumina.
Tovarasul Paunescu, de exemplu, proceda cam asa. Adopta un ton umilo-spasit, sau pasiv-agresiv. Adica purcedea cumsecade la lingusiri cu caracter care acopera un spectru cit se poate de larg, printre care cel homoerotic: "V-am iubit, va iubesc si va voi iubi si nici nu am alta cale. Tineretea mea va e daruita. Alta nu voi avea" si cel incestuos: "Va scriu de mult si va iubesc de
