Angajarea intelectualilor ţine de temperament, de notorietate şi - nu în ultimul rînd - de hazard, declara Vaclav Havel într-un interviu recent, adăugînd că trebuie să evităm două atitudini extreme: indiferenţa şi angajarea excesivă. Responsabilitatea reală a intelectualilor înseamnă măsură, distanţă, capacitate de a-şi exercita spiritul critic faţă de propriile atitudini şi acţiuni. Or, epoca modernă se caracterizează printr-o tot mai marcată fractură între responsabilitate şi tehnicism. Civilizaţia tehnocratică modernă, îmbătată de raţionalism, e atinsă de un fel de nerăbdare bolnăvicioasă; credem că lumea e un fel de joc de cuvinte încrucişate şi că nu există decît o singură soluţie pentru o problemă dificilă.

Interviul era prilejuit de apariţia în traducere franceză a cărţii sale La drept vorbind (Editura L’aube, 2007). Cartea e un colaj ingenios, "lipind" răspunsurile la întrebările lui Karel Hvizdala cu note de jurnal dispuse aparent capricios, dar care, la lectură, îşi dezvăluie coerenţa lor de profunzime. Avem a face, în fapt, cu o rememorare a ultimelor două decenii, de la incertitudinile sfîrşitului anilor ’80, pînă la perioada de după retragerea din politică. Extraordinar destin al acestui om ce dă o senzaţie reconfortantă de siguranţă şi de echilibru. Cartea este exemplară prin luciditatea analizelor şi prin francheţea mărturisirilor. Havel însuşi se prezintă astfel: "copil de burghez, ajutor de laborant, maşinist, dramaturg, disident, deţinut, preşedinte, pensionar, fenomen public şi ermit, erou aparent şi fricos ascuns", rezumînd abrupt o întreagă existenţă.

Voi reveni asupra acestei cărţi pasionante. Deocamdată, mă voi mulţumi să citez trei pasaje, semnificative - cred eu - din perspectiva situaţiei politice actuale din RomÈnia. Iată, mai întîi, fragmente din răspunsul lui Havel la o întrebare privind pragmatismul în politică: "În