Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reguli de vot la referendum

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 19 mai 2007 ·

Pentru referendumul de astăzi vor fi deschise, în întreaga ţară, 17.300 de secţii de votare, de la 8.00 până la 20.00. Înainte de a pleca de acasă este bine de ştiut care sunt principalele reguli ale procesului de votare.

Dacă doriţi să mergeţi la scrutin, trebuie să vă prezentaţi la secţia de votare unde sunteţi înscris pe listele permanente de alegător, pentru că nu veţi putea vota la altă secţie din aceeaşi localitate. În schimb, dacă sunteţi în altă localitate, veţi putea vota la orice secţie, pe o listă suplimentară. La secţia de votare veţi prezenta actul de identitate, iar reprezentantul Biroului Electoral vă va căuta numele pe lista electorală permanentă a secţiei. În situaţia în care numele dumneavoastră nu figurează pe această listă, veţi fi trecut pe o una suplimentară. După verificarea actului de identitate veţi primi un buletin de vot şi o ştampilă cu menţiunea VOTAT. Pentru a fi valabil, buletinul de vot trebuie să aibă imprimată pe verso ştampila de control a secţiei. Fără acest însemn, votul e nul. Dacă ştampila a fost aplicată greşit, aveţi dreptul să cereţi doar o singură dată alt buletin de vot. Înainte de a-l introduce în urnă, biletul trebuie îndoit astfel încât opţiunea să nu fie vizibilă. După ieşirea din cabina de vot, ştampila se returnează reprezentantului Biroului Electoral, iar acesta vă va aplica pe actul de identitate timbrul cu menţiunea „VOTAT 19 mai 2007“ sau ştampila de control a secţiei de votare. După ora 20.00, membrii birourilor secţiilor de votare vor trece la numărarea voturilor exprimate, la întocmirea proceselor-verbale pe care le vor preda Biroului Electoral de Circumscripţie.

Întrebarea ce va fi înscrisă pe buletinul de vot sună astfel: „Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României, Traian Băsescu?“. Alături sunt două căsuţe: una în care este tipărit răspunsul DA şi sub ea alta în care este tipărit r

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°