Lucrătorii Biroului de Poliţie Transporturi Feroviare au acţionat împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului Judeţean Vâlcea pentru combaterea fenomenului de călătorie frauduloasă şi menţinerea ordinii publice pe trenurile de călători.
În cadrul activităţilor întreprinse, au fost patrulate 47 de trenuri, 41 de staţii CFR şi au fost controlate 15 bagaje. De asemenea, au fost legitimate 151 de persoane, dintre care 117 au fost călători frauduloşi şi au fost puşi să plătească taxe şi suprataxe în valoare totală de 521 de lei. Dintre blatişti, 28 dintre ei au fost conduşi la sediul poliţiei pentru cercetări, dintre care 14 s-au ales cu amenzi în valoare totală de 2.100 de lei, majoritatea la Legea nr. 61/91, pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, iar trei persoane au fost amprentate şi fotografiate. Cu ocazia acestor acţiuni au fost depistaţi opt minori, dintre care şase au fost internaţi în centre de plasament şi doi predaţi familiei. „În această perioadă au fost identificaţi şi opt minori, dintre care şase erau fugiţi din centrele de plasament. Cristian B., de 14 ani, Ilie G., de 13 ani, Marian Mihăiţă P., de 11 ani, Gheorghe M., 11 ani, Ionuţ Alexandru G., 15 ani, şi Ion Sorin D., 17 ani, au fost reinternaţi în centrele de plasament de la care proveneau. De asemenea, au fost depistaţi minorii Constantin Bogdan B., 13 ani, şi Andrei B., de 11 ani, ambii din localitatea Budeşti, judeţul Vâlcea, care apelau la mila trecătorilor în zona barierelor din dreptul Unităţii Militare „Panait Donici“ din Râmnicu Vâlcea.
„Efectuând verificări, am stabilit că ultimii doi minori provin dintr-o familie dezorganiată şi părinţii îi trimit să cerşească pentru a procura băuturi alcoolice şi ţigări. Tatăl celor doi minori, Ion B., a fost sancţionat contravenţional cu amendă conform prevederilor Legii nr. 61/1991, luând, de asemenea, legătura cu reprezentanţii