Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sirienii cotizează la Fondul Proprietatea

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 mai 2007 · ·

O mai veche datorie a Republicii Arabe Siria faţă de România va fi recuperată în rate, banii urmând să intre în contul Fondului Proprietatea. Sumele pe care România va reuşi să le O mai veche datorie a Republicii Arabe Siria faţă de România va fi recuperată în rate, banii urmând să intre în contul Fondului Proprietatea. Sumele pe care România va reuşi să le recupereze din creanţele externe au ca destinaţie despăgubirea foştilor proprietari, conform Legii proprietăţii din 2005. Ministerul Economiei şi Finanţelor a anunţat, ieri, că prima rată din această creanţă, respectiv 35% din valoarea totală de 118,1 milioande de dolari, ar putea fi plătită pe 31 mai 2007. În continuare, datoria Siriei faţă de statul român va fi plătită în decurs de patru ani, în rate semestriale. Procentajul de 35% reprezintă practic una dintre cele mai mari rate de recuperare obţinute de vreun stat creditor. Rusia, spre exemplu, a obţinut doar 20% din datoria pe care Siria o avea faţă de Moscova, în urma derulării unor contracte din industria de armament. "Menţionăm că termenii de recuperare obţinuţi de partea română sunt superiori tuturor celorlalţi termeni stabiliţi în negocierile cu celelalte ţări creditoare", se arată într-un comunicat al ministerului. Avem de recuperat datorii de la 15 ţări România are creanţe externe în 15 state, totalizând 1,427 miliarde dolari şi 1,099 miliarde ruble transferabile. Cu şase dintre cele 15 ţări debitoare: Sudan, Republica Congo, Nigeria, Somalia, Tanzania şi Cuba, România nu a început încă negocierile pentru recuperarea creanţelor. Cea mare parte a sumei provine din datoriile Irakului, care vor fi plătite începând din 2009, timp de 19 ani, conform acordului încheiat cu acest stat, în 2005. Datoria recunoscută de Irak a fost de 2,5 miliarde dolari, însă, în urma negocierilor, a fost redusă conform înţelegerii Clubului de la Paris prin care ţăril

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

Ilie Bolojan este noul preşedinte al PNL

BusinessMagazin acum 13 ore
Ilie Bolojan este în mod oficial noul preşedinte al PNL. El a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte în cadrul Congresului PNL de sâmbătă. Cei 1.200 de delegaţi i-au ales şi pe ceilalţi membri ai echipei de conducere a partidului.

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°