Ultima dată cănd a văzut-o pe mami, Tudor i-a promis lui Ioan, tatăl său, că nu va mai plănge, că toate acele multe broboane de lacrimi nu-i vor mai inăbuşi ochii de dor, de speranţa revederii. Erau in aeroport şi Tudor, la cei 5 ani ai săi, se ţinea tare căci doar e bărbat in toată firea, cum il incurajase tatăl incă de cănd porniseră de acasă.Ultima dată cănd a văzut-o pe mami, Tudor i-a promis lui Ioan, tatăl său, că nu va mai plănge, că toate acele multe broboane de lacrimi nu-i vor mai inăbuşi ochii de dor, de speranţa revederii. Erau in aeroport şi Tudor, la cei 5 ani ai săi, se ţinea tare căci doar e bărbat in toată firea, cum il incurajase tatăl incă de cănd porniseră de acasă.

 Mama, Amalia Ţuglea, se mişca greu şi, pentru că obosea repede, pănă să urce in avion s-a aşezat intr-un cărucior. Urma să plece la spitalul S. Raffaele Del Monte, din Milano, unde medicii o aşteptau pentru un transplant de măduvă.

Pe Tudor, căruţul, plecarea, avionul l-au adus din nou in clipa vărstei inocente şi a izbucnit in plăns. Nu atunci ce-i drept, nu de faţă cu mama, ca să nu o supere, ci intors cu spatele, pe cănd ea se dezlipea de pămănt inspre Italia. A plăns cu tatăl său şi l-a intrebat deznădăjduit: "de ce mama stă in căruţ?".

Â

Â

80% ANEMIE NEAGRĂ. Cănd s-au cunoscut, in 2000, Amalia era studentă in Bacău şi Ioan a ţinut mult să o aducă lăngă el. Se aveau doar pe ei, formau un tot aşa cum rar se intămplă ca primele cifre din numărătoare alăturate să formeze unu, nu doi. Ambii, economişti, lucrau in Bucureşti cănd, prin 2004, Amaliei incepuse să-i fie din ce in ce mai rău; un soi de anemie ar fi crezut ei, pe atunci. A fost prin spitale şi nimeni nu-i dădea de cap pănă intr-o zi cănd, la Colţea, medicii s-au găndit să-i facă analiza săngelui. Era deja foarte tărziu, boala intinzăndu-şi negura peste 80% din trupul ei. Sfăşietoarea leuce