Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vecini complici la furt fără voia lor

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 19 mai 2007 ·

Ingeniozitatea românului nu are margini. Un braşovean a furat un televizor şi, pentru a scăpa de privirile indiscrete ale poliţiştilor, şi-a rugat vecinii să îl transporte. Miercuri, Paul Mureşan, în vârstă de 33 de ani, din Braşov a sustras un televizor din apartamentul unui alt bărbat. În ziua următoare, suspectul a vorbit cu doi vecini ai lui şi i-a rugat pe aceştia să îl ajute să transporte aparatul până la el acasă De bună credinţă, vecinii au sărit în ajutorul lui Mureşan, cu atât mai mult cu cât se cunoşteau de foarte multă vreme. Bărbaţii au luat televizorul din locul în care îl lăsase vecinul lor şi au pornit spre casă. Pe Calea Bucureşti, însă, oamenii au dat nas în nas cu o patrulă de Poliţie. Oamenii legii i-au luat la întrebări pe bărbaţi, iar aceştia au spus că televizorul îi aparţine lui Mureşan şi că îl ajută pe acesta să îl transporte până acasă. Până au stat de vorbă cu poliţiştii, însă, cei doi au observat că Mureşan s-a făcut nevăzut. Suspectul fugise de îndată ce a zărit uniformele. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz. Şi asta cu atât mai mult cu cât Paul Mureşan este un cunoscut al anchetatorilor, fiind recidivist. Ingeniozitatea românului nu are margini. Un braşovean a furat un televizor şi, pentru a scăpa de privirile indiscrete ale poliţiştilor, şi-a rugat vecinii să îl transporte. Miercuri, Paul Mureşan, în vârstă de 33 de ani, din Braşov a sustras un televizor din apartamentul unui alt bărbat. În ziua următoare, suspectul a vorbit cu doi vecini ai lui şi i-a rugat pe aceştia să îl ajute să transporte aparatul până la el acasă De bună credinţă, vecinii au sărit în ajutorul lui Mureşan, cu atât mai mult cu cât se cunoşteau de foarte multă vreme. Bărbaţii au luat televizorul din locul în care îl lăsase vecinul lor şi au pornit spre casă. Pe Calea Bucureşti, însă, oamenii au dat nas în nas cu o patrulă de Poliţie. Oamenii legii i-au lu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 34 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum 34 minute
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 2 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum 15 minute
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Un tânăr de 20 de ani, mort într-un accident în Gorj, jefuit de peste 20.000 de lei. Poliția i-a prins pe cei trei hoți

Libertatea acum o ora
Trei bărbaţi au fost prinși și reţinuţi de poliție, după ce au furat, din mașina unui tânăr mort într-un accident, în urmă cu o săptămână, peste 20.000 de lei, a anunțat, luni, şeful Poliţiei oraşului Novaci, Lucian Stroe, informează Agerpres.

BREAKING 21 de milioane de euro, ajutoare de la UE pentru fermierii din România afectați de secetă și grindină

G4Media acum 2 ore
Comisia Europeană a propus luni alocarea a 21,6 milioane de euro pentru a-i sprijini pe fermierii români afectați de fenomenele meteo extreme, potrivit unui comunicat al executivului european. E vorba despre un pachet mai mare de despăgubiri, în val

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°