Nimeni nu-l vede, dar el trăieşte la fel de intens emoţiile fiecărei reprezentaţii. Este omul din spatele scenei, sufleor de meserie. Foaierul teatrului se umple de spectatori. Pe scenă, ultimele repetiţii. Echipa tehnică verifică luminile. Scenograful studiază decorul. Actorii sunt pregătiţi să intre în scenă. Astăzi este o premieră. O piesă care nu s-a mai jucat de mai mulţi ani, aşa că emoţiile sunt din ce în ce mai puternice. Spectatorii îşi ocupă locurile în sală. Gongul anunţă începerea spectacolului. Luminile se sting. În culise, emoţiile cresc. Sufleorul îşi ocupă locul la pupitrul său. Un actor îi aruncă o rugăminte înainte de a intra în scenă: „Ai grijă de mine astă-seară“. Şi ea, Ani Dulămea, sufleor de meserie, ştie că azi va trebui să-l ajute să făcă rolul perfect. Auzise în culise că acasă lucrurile nu-şi urmau cursul normal, şi ea, firava actriţă, căzuse pradă decepţiei. Nu se putuse concentra prea mult nici la repetiţii. Dar ea, doamna de la pupitru, nu o va lăsa. Se va folosi de toate mijloacele unui sufleor şi o va ajuta.

Omul din culise O primă replică a actriţei. Un pas greşit şi sufleorul înţelege că s-a petrecut ruptura. Nu o lasă şi îi întinde o mână de ajutor. Îi şopteşte replica, dar ea, ca într-o revelaţie, îi strigă „Nu-mi şopti“. Îşi continuă spectacolul. Cei din sală nu par a sesiza devierea de la cursul firesc la piesei, nici n-ar avea cum, căci nu cunosc textul. Este totuşi o premieră. Actriţa a avut din nou o scăpare, iar el, omul din spatele scenei, înţelege că lucrurile nu sunt deloc aşa cum ar trebui. Îşi spune în gând: „Nu trebuie să am nici un moment de rătăcire. Trebuie să-mi alung emoţiile“. Şi o face, căci vrea să retrăiască sentimentul satisfacţiei că a contribuit la naşterea unui spectacol reuşit. „Concentare maximă“, îşi mai şopteşte ca pentru sine, căci nici ceilalţi actori nu trebuie scăpaţi din ochi. Şi din nou