Cifrele de audienţă arată clar că actorii politici nu sunt în stare, în momentul de faţă, să formuleze un mesaj interesant şi descifrabil pentru marea masă a electoratului. Deşi la ora Cifrele de audienţă arată clar că actorii politici nu sunt în stare, în momentul de faţă, să formuleze un mesaj interesant şi descifrabil pentru marea masă a electoratului. Deşi la ora când scriu aceste rânduri referendumul nu a avut loc, putem presupune că lipsa relativă de audienţă a mesajelor politice, chiar într-o perioadă considerată crucială pentru evoluţia politică a ţării, arată un dezinteres al multora pentru mersul guvernării. Politicienii nu numai că se ocupă de, dar şi vorbesc despre lucruri care nu afectează viaţa de zi cu zi a simplului cetăţean, iar singura punte pe care oratorii au încercat să o creeze cu acesta din urmă în campanie a fost critica dură a adversarului, uneori presărată cu pasaje injurioase. E drept că acest tip de mesaj are o importanţă strategică în campaniile politice, fiindcă mobilizează propriul electorat, însă a fost palidă, în vorbirea actorilor politici, mai ales oferta proprie a diferitelor părţi implicate în conflictul politic. Nimeni nu a spus, concret, ce trebuie făcut pentru ameliorarea situaţiei, iar ideile de acţiune politică au fost în mare trei: vot uninominal, alegeri anticipate şi revizuirea Constituţiei. Fiecare dintre beligeranţi şi-a revendicat paternitatea lor şi a acuzat adversarii de ipocrizie în privinţa lor, fără ca vreuna dintre părţi să vină cu un plan de acţiune concret în privinţa atingerii unor scopuri de acest tip. Dincolo de paroxismul polemic atins înaintea referendumului, discursul politic din România lui 2007 suferă de o carenţă cumva externă: nu are ce acţiuni, strategii, planuri de guvernare şi idei politice să promoveze şi ilustreze. Politicienii se concentrează mai ales pe critica părţii adverse, în lipsa unor re