Fanaticii suporteri ai echipei Beşiktaş au scandat numele antrenorului român Mircea Lucescu la meciul cu Ankaraspor, scor 2-1, disputat sâmbătă, în etapa a 33-a a campionatului Turciei. Fanii „vulturilor“ şi-au manifestat nemulţumirea faţă de faptul că printre antrenorii avuţi în vedere de conducerea clubului Beşiktaş este şi Samet Aybaba, strigând „Nu îl vrem pe Samet“, şi şi-au arătat preferinţa, scandând: „I love you, Luce“.
Acesta a fost primul meci disputat de Beşiktaş cu fostul secund Tayfur Havutcu la conducerea tehnică, ales să pregătească echipa după ce Jean Tigana şi-a reziliat contractul de comun acord cu conducerea clubului.
Numele lui Mircea Lucescu a fost menţionat de presa turcă, în ultima perioadă, în legătură cu toate cele trei mari cluburi din Istanbul, Fenerbahce, Beşiktaş şi Galatasaray. Fenerbahce a negat că l-ar fi contactat pe tehnicianul român, iar preşedintele clubului Beşiktaş, Yildirim Demiroren, a afirmat sâmbătă că a negociat cu mai mulţi antrenori, însă Mircea Lucescu este singurul cu care nu a discutat faţă în faţă. Galatasaray nu a avut nici o reacţie referitoare la informaţiile din presă. Mircea Lucescu a spus zilele trecute că mai are doi ani de contract cu Şahtior Doneţk şi că vrea să-şi respecte înţelegerea. Fanaticii suporteri ai echipei Beşiktaş au scandat numele antrenorului român Mircea Lucescu la meciul cu Ankaraspor, scor 2-1, disputat sâmbătă, în etapa a 33-a a campionatului Turciei. Fanii „vulturilor“ şi-au manifestat nemulţumirea faţă de faptul că printre antrenorii avuţi în vedere de conducerea clubului Beşiktaş este şi Samet Aybaba, strigând „Nu îl vrem pe Samet“, şi şi-au arătat preferinţa, scandând: „I love you, Luce“.
Acesta a fost primul meci disputat de Beşiktaş cu fostul secund Tayfur Havutcu la conducerea tehnică, ales să pregătească echipa după ce Jean Tigana şi-a reziliat contractul de comun acord